FOTO „Ziua Diplomaţiei Româneşti” sărbătorită la Vâlcea: „Este o ocazie extraordinară să arătăm lumii cel mai frumos judeţ, al turismului total”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ambasadori, consuli generali şi ceilalţi membri ai Corpului Diplomatic Român vor sărbători astăzi, 29 august, la Vâlcea, „Ziua Diplomaţiei Româneşti”.

Teatrul Anton Pann din municipiul Râmnicu Vâlcea va fi gazda diplomaţilor care vor fi întâmpinaţi, în această dimineaţă, începând cu ora 10.30, cu expoziţii şi standuri reprezentative pentru judeţul Vâlcea.

 

Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, oaspeţii vor participa pe parcursul întregii zile la o serie de evenimente, după un program aprobat de Ministerul Afacerilor Externe. 

„Vor afla informaţii despre oportunităţile pe care judeţul Vâlcea le oferă, atât din punct de vedere economic cât şi turistic, informaţii pe care, prin amabilitatea excelenţelor lor, să le prezinte ţărilor prietene prin intermediul misiunilor diplomatice în care au fost acreditaţi”, mai susţine Rădulescu.

Şeful administraţiei judeţene consideră şi că: „Aceasta este o ocazie extraordinară pentru noi să arătăm lumii cel mai frumos judeţ din România sau judeţul turismului total, aşa cum îmi place mie să numesc judeţul Vâlcea. Sunt convins că, după acest eveniment, se va vorbi despre Vâlcea în multe colţuri ale lumii, în care nu se auzise niciodată despre el”, a mai spus Constantin Rădulescu, declarându-se încrezător în faptul că oaspeţii se vor bucura de tot ce are regiunea mai frumos şi mai interesant şi vor fi atraşi de toate oportunităţile pe care le poate oferi potenţialilor investitori sau turişti.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani