FOTO Secţia de vot dintr-o staţiune balneară unde prezenţa la vot a fost de peste 225 %

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Participarea la vot, în cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, într-o secţie dintr-o staţiune balneară a judeţului Vâlcea a depăşit 200 %.

GALERIE FOTO

Prezenţa la vot de această dată a fost mai mare decât cea înregistrată în turul I şi peste media pe ţară. Dacă în primul tur  participarea nu a depăşit 49 de procente, de această dată ea s-a apropiat de 53 de procente.

Turiştii au stat la coadă ca să voteze

O secţie din Vâlcea, ca şi la alegerile din 10 noiembrie, a înregistrat o prezenţă record, de peste 225 %. Este vorba despre secţia de vot din cadrul Centrului de Informare Turistică din Căciulata - unde au votat foarte mulţi turişti sau persoane aflate în tranzit, staţiunea balneo-climaterică fiind situată pe Valea Oltului, pe un drum naţional DN 7/ E 81. Deşi n-au ajuns la urne nici jumătate dintre alegătorii înscrişi pe listele permanente (255 din 592), numărul celor de pe listele suplimentare a depăşit 1.000 de persoane. La fel ca în primul tur de scrutin, turiştii au stat la coadă ca să voteze, de la primele ore ale dimineţii. 

Sate unde prezenţa la vot a fost suspect de mare, de peste 100%

Nu este singura secţie de vot din Vâlcea unde prezenţa la vot a fost mai mare de 100 %. Încă patru secţii s-au aflat în acest top. Dintre acestea însă, ne-au atras atenţia două secţii din mediul rural, din localităţi învecinate, din sud - vestul judeţului, care nu se află nici în zone turistice, nici în zone de tranzit.  La fosta Şcoala din Perteşti s-a înregistrat o prezenţă record de 140,90 %, deşi media în Roşiile, comuna de care aparţine, a fost de doar 47,16%. La Şcoala Primară din Olteanca participarea a fost de 117,5 %, dar în Lădeşti, comună de care aparţine secţia, oamenii s-au mobilizat exemplar, media prezenţei la urne fiind de 78,52%.

Ambele secţii au reuşit să depăşească participarea înregistrată în zone cu tradiţie, precum cele din staţiunile balneare: cum este cazul Centrului de Informare Turistică din Călimăneşti - cu 111,11 % şi Liceului Tehnologic din Băile Olăneşti cu 100,71%.

Numărul votanţilor pe listele suplimentare de patru ori mai mare decât pe listele permanente

Dincolo de suspiciunile de fraudă electorală, am mai remarcat şi faptul că în toate cele 433 de secţii din Vâlcea s-a votat pe listele suplimentare. Numărul minim de alegători pe aceste liste a fost de 11 votanţi şi de maxim 1.078 de alegători - situaţie întâlnită la Căciulata, unde numărul celor din afara localităţii care au mers la urnele de aici a fost de aproape patru ori mai mare decât al alegătorilor locali care şi-au exercitat acest drept.

Toate secţiile de vot din Vâlcea au avut votanţi pe listele suplimentare

În 154 de secţii de vot prezenţa a fost sub media pe judeţ şi pe ţară, şi practic nu a depăşit pragul de 50%. Secţiile în care participarea la urne a fost cu mult sub aşteptări sunt cele din Şcoala Primară din Laloşu unde prezenţa înregistrată a fost cu puţin peste 29 de procente şi la Grădiniţa din Berbeşti cu 32,32% prezenţă la urne.      

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Alin, în vârstă de 15 ani, a fost ucis cu sânge de alți doi adolescenți. Băiatul a fost îngropat într-o curte din Cenei, județul Timiș
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa