FOTO Prima femeie cronicar din istoria românilor a fost soţia unui „frate de cruce“ al lui Mihai Viteazul

Sima Stolniceasa Buzeasca este considerată prima femeie cronicar, potrivit specialiştilor vâlceni, după ce a lăsat înscris pe piatră unul din cele mai frumoase texte de cronică din istoria românilor. A fost soţia unuia dintre cei mai faimoşi căpitani ai lui Mihai Viteazul, stolnicul Stroe Buzescu, confundat de poetul Dimitrie Bolintineanu cu fratele său, Preda. Cronica este în memoria soţului ei.

GALERIE FOTO 

Întreaga istorie a lui Mihai Viteazul este legată de numele fraţilor Buzeşti. Ei i-au fost alături încă dinainte de a fi domnitor şi au rămas în istorie drept cei trei boieri credincioşi care i-au salvat viaţa marelui voievod, la Vidin. Dacă ei nu ar fi fost, istoria românilor ar fi arătat cu totul altfel. 

Preda, Radu şi Stroe au devenit personaje de poveste: „Abia când văd securea clătinându-se, Stroe şi Preda Buzescu înţeleg că voievodul se luptă cu moartea. Se aruncă amândoi intr-acolo.(...)  Risipesc repede palcul otoman. Stroe doboară de pe cal spahiul care mai ţinea încă suliţa în pântecele voievodului”, povestea Dumitru Almaş în romanul „Fraţii Buzeşti” momentul de la Vidin, din 1598, când cei trei au salvat viaţa domnitorului care avea să unească doi ani mai târziu provinciile româneşti pentru prima dată. 

Pe mormântul unuia dintre fraţi se regăseşte una din cele mai frumoase cronici din istoria românilor. Îi aparţine chiar soţiei acestuia. Documentul despre care pomenim se află în comuna Lungeşti din judeţul Vâlcea, în biserica Mănăstirii Stăneşti - Lunca. Textul înscris pe piatră vorbeşte despre faptele de vitejie ale „fratelui de cruce” al lui Mihai Viteazul, Stroe Buzescu.

Fiind primul text despre care se ştie că este scris de o femeie, din acest motiv semnatara a fost considerată prima femeie cronicar de la noi.

Specialiştii susţin că inscripţia reprezintă cea mai grăitoare dovadă că atunci când a scris „Preda Buzescu”, poetul Dimitrie Bolintineanu l-a confundat cu fratele său, Stroe, căruia îi revin de fapt toate faptele de vitejie pomenite în poem. 

Academicianul Ionnescu-Gion a susţinut că Stroe a fost propus de boieri să-i urmeze la tron lui Mihai Viteazul, după uciderea lui. Acesta a refuzat şi împreună cu fraţii săi au rămas credincioşi noului voievod Radu Şerban.

Se întâmpla în urma confruntărilor dintre boieri - Movileştii pe de-o parte şi Radu Şerban, de cealaltă parte. Cum nici una dintre tabere nu a ieşit victorioasă din confruntare, au ajuns să se înfrunte Stroe Buzescu şi un uriaş tătar, cumnatul / nepotul hanului Ghirai / Gherai Bora, Mârza. 

În ciuda vârstei înaintate, avea 70 de ani, Stroe Buzescu a ieşit învingător şi o dată cu el şi Radu Şerban. Numai că rana de la obraz, făcută de iataganul tătarului, înmuiată în prealabil în venin de viperă, s-a dovedit în cele din urmă fatală, după trei săptămâni. Despre acest episod pomeneşte Bolintineanu, confundându-l pe Stroe cu Preda. Cauza morţii apare şi pe piatra funerară, graţie soţiei boierului, jupâniţa Sima.

Eroul a fost înmormântat de către soţie la ctitoria din Vâlcea. Mănăstirea Stăneşti, monument istoric, a fost ridicat pe temelia unui alt lăcaş mai vechi, din veacul al XV-lea. Lăcaşul a fost moştenit de urmaşii ctitorilor, cei trei fraţi. Stroe Buzescu îşi doarme somnul de veci în pronaosul bisericii sub o piatră tombală.  

Scena luptei cu tătarul este reprodusă în basorelief pe piatra de mormânt, alături de următoarele cuvinte aparţinând Simei Stolniceasca Buzeasca, traduse de către profesorii Chirea şi Bălan: „(...) Iară jupânul Stroe, atâta nevoe pre creştini văzând, stătu înpotriva tătariloru, de să lovi cu cumnatul hanului şi-lu junghie pre tătaru. Şi dintr-acelu război să răni la obraz şi peste trei săptămâni să tâmplă moarte, în luna lu octovrie 2 zile, văleato 7110 (1602 - n.r.). Şi nu fu pre voe câinilor de tătari. Dumnăzeu să-l erte!”, se arată în lucrarea „Inscripţii medievale”. 

Directorul Direcţiei de Cultură Vâlcea, prof. dr. Florin Epure susţine că Sima Stolniceasa Buzeasca a lăsat „această unică şi minunată capodoperă a limbii române vechi”, motiv pentru care „o putem numi prima femeie cronicar de la noi”. Ca simbol al dragostei pe care i-a purtat-o soţului său, i-a pus pe meşteri să cioplească în lespedea de piatră şi o floare. 

A fost înmormântată şi ea alături de bravul stolnic, ulterior. Pe fresca de deasupra mormintelor se află portretele lor şi ale ctitorilor lăcaşului de cult, sau ar trebui să fie, pentru că, din păcate, picturile sunt într-o avansată stare de degradare şi multe nu prea mai sunt vizibile.

Figuri legendare, fraţii Buzeşti au ocupat funcţii importante în timpul domniei lui Mihai Viteazul. Fratele cel mare, Preda, a fost Ban al Craiovei şi a cârmuit întreaga ţară în lipsa domnitorului, cât acesta se afla la luptă. Radu, fratele mijlociu, a fost clucer, însărcinat cu aprovizionarea curţii domneşti, despre care cronicarul Anonymus Carolisensis, avea să spună că este „cel mai de frunte dintre boieri şi prea bogat, pentru că moştenise a treia parte din Valahia; ştia şi ungureşte”. De aceea el va fi deseori trimis ca diplomat la turci, tătari sau generalul Basta.

În grija fratelui cel mic, Stroe,se afla masa domnească, un alt semn de mare încredere din partea domnitorului. Iar despre faptele sale de vitejie va aminti şi academicianul G.I. Ionnescu Gion, în urmă cu mai bine de un secol: „A fugit cu Mihai Viteazul la Constantinopole, Stroe şi fraţii săi luptă împotriva tătarilor la Hulubeşti, Şerpăteşti şi Stoineşti, unde este rănit la coastă. Stroe e lângă Mihai la Călugăreni şi Şelimbăr şi apoi la intrarea triumfală din Alba - Iulia”. 

După moartea lui Mihai Viteazul, fraţii au rămas loiali lui Radu Şerban şi au luptat în continuare împotriva cotropitorilor. Radu moare opt ani, mai târziu, în 1610, iar Preda în 1612.