FOTO Povestea fascinantă a preotului Gheorghe Petre-Govora, unul din cei care au ajutat victimele Holocaustului

O campanie a Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România «Elie Wiesel» a scos la iveală mărturii copleşitoare ale victimelor exterminării naziste. Acestea au povestit atât ororile prin care au trecut, dar şi întâmplări despre cei care le-au stat alături şi care şi-au riscat viaţa pentru ei. O astfel de persoană a fost preotul Gheorghe Petre-Govora.

Numele vâlceanului Gheorghe Petre a rămas pentru totdeauna legat de locul din care provenea, datorită faptelor sale deosebite. 

În cel de-Al Doilea Război Mondial, potrivit informaţiilor care au reieşit din documentele vremii, Petre Govora, pe atunci preot ortodox în Parohia staţiunii balneare din judeţul Vâlcea, a fost repartizat ca misionar în Transnistria. Acolo erau deportaţi evrei din Basarabia şi Bucovina şi tot acolo şi-au găsit sfârşitul sute de mii de evrei.

Preotul vâlcean a fost unul din martorii ororilor comise în Ghetoul Krivoi – Ozero. A încercat să-i ajute cum a putut mai bine: o bună perioadă, a reuşit să le ducă evreilor corespondenţa, dar şi alimente ori bani care proveneau de la rudele din România.

 Avea să fie ajutat în demersul său de Gheorghe Ciurescu, care era la acea vreme comandant al trenului Bucureşti - Odessa – Golta.

Pe perioada misionariatului în Golta a dezgropat icoanele ascunse de ruşi în timpul lui Stalin şi le-a redat locul în bisericile transformate în grajduri sau magazii, a refăcut altarele şi i-a botezat pe cei care era crescuţi precum păgânii.

Evreii deportaţi în ghetouri i-au amintit de cunoştinţele de acasă, de domnul Mayer care deţinea un magazin de haine, de unde se îmbrăcase cu paltoane aduse din Viena, pe datorie, şi de doamna Weksler care le dăruia zilnic copiilor săi dulciuri.

După zeci de ani avea să povestească: „Eu, care vizitam ghetoul, îi vedeam cum erau desculţi, gârboviţi. Le auzeam copiii cum plâng de foame. Ştiau... Ştiau că merg spre moarte”.

Pe Ciurăscu l-a cunoscut într-un tren, în timp ce venea acasă, la mama lui bolnavă. Astfel a devenit omul de legătură dintre evreii din Bucureşti şi cei din ghetouri. Lua de la cei din urmă scrisori pline de disperare şi le dădea înapoi pachete cu de toate. 

O singură dată a primit drept răsplată pentru că-şi punea viaţa în pericol un kilogram de bomboane pe care le-a împărţit pe tren, la întoarcere în Transnistria, de la o cofetăreasă din Bucureşti căreia îi dusese o scrisoare din lagărul „Crivoi”.

Numai că autorităţile au aflat cu ce se ocupa, iar un agent al Jandameriei a apucat să-l avertizeze că va fi ţinta unei percheziţii. Preotul a reuşit să ardă toate dovezile care l-ar fi putut incrimina. „Nu au găsit nimic compromiţător”, avea să povestească peste ani, despre cum a scăpat din mâinile partizanilor şi cum a reuşit să ajungă acasă, după ce a mers pe jos peste 8 km. 

Deşi nu s-a găsit nimic, părintele a mărturisit totul, încrezător că nu este o crimă să-ţi ajuţi aproapele.

Dar a ajuns în faţa Curţii Marţiale de la Tiraspol, în 1943, fiiind judecat pentru trafic de scrisori şi de bani pentru evreii din ghetouri”. Pe când urca scările tribunalului, un evreu l-a rugat să-i salveze cele două fiice minore: „Luaţi-le voi, că şi aşa mor!”. Când a ieşit din proces nu l-a mai regăsit pe evreu pe treptele tribunalului. A fost unul din momentele în care a resimţit cel mai aprig drama evreilor. 

A scăpat din lipsă de martori, care între timp fuseseră trimişi peste Bug, instanţa nu a mai putut să-l condamne pentru că-i ajutase pe evrei şi datorită faptului că nu era cadru militar. În schimb, prietenul său, comandantul Ciurescu a fost trimis în prima linie a frontului. 

După ce a fost achitat s-a întors acasă, la Govora, în Vâlcea. Nici aici nu  avut parte de linişte, tocmai se instaura o nouă putere, cea comunistă, cu care a refuzat să se alieze. S-a întâlnit din nou cu cea mai întunecată latură a umanităţii, fiind torturat, bătut, cu unghiile zdrobite. Dar, deşi prigonit în închisorile comuniste, faptul că avea cunoştinţe sus-puse, l-a ajutat. Prefectul de la acea vreme, care era şi el preot, l-a anunţat pe patriarhul Iustinian Marina şi aşa a scăpat.

Cel din urmă încercase să-l avertizeze cu mult timp înainte, sub o formă voalată, chiar în prezenţa Anei Pauker şi a lui Teoharie Georgescu. Ulterior, când s-a dat dispoziţie să dispară din toate bisericile portretele regale ale României, preotul vâlcean a pus să se picteze peste chipul Regelui Ferdinand pe cel al Sf. Nicolae, în aşa fel încât ulterior să poată fi şters oricând.  

Pentru vâlceni, preotul Petre - Govora este o figură emblematică. S-a născut în 1910 în comuna Orleşti, fiind unul din cei mai longevivi şi mai cunoscuţi teologi şi istorici din România. A trăit 102 ani, timp în care s-a remarcat şi ca cercetător, publicist, colecţionar, muzeograf şi folclorist. 

Şi-a descoperit pasiunea pentru arheologie întâmplător, odată cu interesul dedicat obiectelor găsite de  săteni în împrejurimile satului Govora. Astfel a devenit colecţionar. 

Piesele au fost expuse în biserică, apoi în propria casă, pentru ca ulterior să-i fie puse la dispoziţie o serie de vile din Băile Govora. De patru ani, acesta este găzduit de fosta Vilă Alexandru Iliescu, având o colecţie de arheologie ce cuprinde peste 4.000 de piese, inclusiv fosile de mamut, ursus arcticus şi ursus spelaeus.

În colecţie se mai regăşeşte şi carte veche românească despre formarea, continuitatea şi prezenţa poporului roman pe aceste meleaguri. 

A avut contribuţii de notorietate internaţională la cunoaşterea preistoriei judeţului Vâlcea, dar şi a ţării.

În 2004 i-a fost conferită medalia „Drept între Popoare”, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul Patriarhiei Române din Bucureşti, din partea statului Israel, prin Institutul Yad Vashem, pentru ajutorul dat evreilor în timpul celui de - Al Doilea Război Mondial. Pe medalie au fost inscripţionate următoarele cuvinte din Talmud: „Cine salvează o singură viaţă, salvează o lume întreagă”. 

A fost primul preot român ortodox căruia i s-a oferit cea mai înaltă distincţie pe care Israelul o dă unor nonevrei, alături de alţi 107 români.