Analiză FOTO O radiografie la fel de actuală şi după 100 de ani: „Regimul parlamentar, aşa cum funcţionează la noi, a devenit o şcoală a corupţiei“

În urmă cu mai bine de un secol, primul român doctor în sociologie la Paris, Dumitru Drăghicescu, de origine din Măciuca - Vâlcea, făcea o radiografie extraordinară a poporului român şi a metehnelor sale, la fel de exactă şi de actuală precum a lui I.L. Caragiale, deşi, poate, nu la fel de cunoscută.

Fost diplomat de notorietate internaţională, Dumitru Drăghicescu (1875 - 1945) a fost primul ambasator plenipotenţiar al României în Mexic, în perioada interbelică, doctor în filozofie şi sociologie, dar şi reputat politician la vremea sa, coleg de Parlament şi de partid cu I.G. Duca.

Nu ne vom opri astăzi atenţia asupra personalităţii sale complexe, ci asupra uneia dintre operele sale de geniu, care ar merita mai multă recunoaştere: „Din psihologia poporului român”, publicată în 1907.

La mai bine de un secol, concluziile emise în această lucrare nu s-au schimbat cu nimic, în ciuda timpului scurs şi a celor două războaie mondiale prin care a trecut naţia noastră.

„Regimul parlamentar, aşa cum funcţionează la noi, a devenit o şcoală a corupţiei”, spunea Drăghicescu în 1907, iar în 2018 situaţia stă la fel.

„Toate felurile de activitate românească, ştiinţa, literatura, arta noastră, agricultura, industria şi comerţul nostru poartă pecetea neisprăvitului. (…) Neisprăvite sunt comerţul şi agricultura şi industria la noi, căci comerţul îl fac străinii; ţăranii noştri nu sunt azi nici mai buni, nici mai răi agricultori decât vechii geţi, iar industria ne vine gata, din patru părţi ale lumii”, este o altă teorie pe care o emitea ilustrul diplomat.

„Sub raportul inteligenţii, românii au fost dăruiţi de creatorul lor, Istoria, cu o sumă de bune însuşiri luminoase, drept recompensă pentru lipsurile şi umbrele ce a aşternut pe suprafaţa caracterului nostru. De unde vine inferioritatea caracterului românilor, de acolo vine superioritatea inteligenţei lor”, mai spunea titrarul sociolog vâlcean, ca să mai îndulcească un pic din asprimea analizei sale.

Tot Drăghicescu este cel care a spus despre rădăcinile poporului român: „Neamul românesc, fruct al îmbinării şi căsniciei daco-romane, lângă Carpaţi şi Dunăre, este un copil rămas orfan de la naştere, căci părinţii lui muriră în ziua chiar când el văzu lumina zilei. Poporul român, aşa născut, fu un orfan fără familie, fără rude, părăsit pe drumurile pe cari se năpusteau năvălirile barbare din Asia spre Europa.”

Poate astfel se explică „inferioritatea caracterului” românesc: „Viaţa neregulată la care fură reduşi ţăranii din cauza războaielor nesfârşite şi a deselor năvăliri turceşti şi tătărăşti se resfrânse puternic asupra caracterului şi voinţei românilor. Voinţa lor aprinsă pierdu din tenacitate şi deveni schimbătoare şi nestatornică. Violenţa caracterului slăbi. Spiritul de prevedere şi regularitate fură mult ştirbite de condiţiile anarhice şi de mişcările sociale şi politice devenite cu neputinţă de prevăzut. Curajul, îndrăzneala luară loc unei obişnuinţe înrădăcinate de a se pleca, de a se încovoia şi de a se şterge cât mai mult înaintea străinilor”.

Iar ca o ultimă concluzie legată de modul în care am fost şi am rămas: „Strămoşii noştri loviţi puternic şi mereu învinşi pierdură cu timpul depinderea de a mai ataca, se domoliră şi începură să evite luptele, căutând numai să reziste defensiv sau să se plece. De aici, moleşirea voinţei, alterarea caracterului şi a spiritului de neatârnare, frica şi supunerea”.