Elena Udrea: „Ponta vorbeşte mult şi face puţin”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elena Udrea a declarat în timpul vizitei în judeţul Vâlcea că premierul Victor Ponta vorbeşte mult şi face puţin.  Deputatul PDL crede că şeful guvernului are un discurs de opoziţie.

Din punctul de vedere al Elenei Udrea, premierul Victor Ponta ar trebui să fie mai preocupat de găsirea unor soluţii la problemele oamenilor decât să se certe cu alte persoane.

„Eu l-am văzut pe Victor Ponta că s-a certat cu preşedintele, s-a certat cu mine, s-a certat cu toată lumea care i-a cerut socoteală. Eu nu l-am văzut pe preşedinte să-i dea replică. Nu ştiu dacă nu cumva oamenii vor să-l vadă pe Victor Ponta că găseşte nişte soluţii, că e prim ministru. Victor Ponta a luat un discurs de opoziţie, spune mereu că nu e bine că există Elena Udrea. Eu sunt un simplu deputat. Vino şi spune care sunt soluţiile tale pentru guvernare! Tot efortul ăsta de comunicare al domnului Ponta a început să-şi arate limitele. Dânsul vorbeşte mult şi face puţin!”, a afirmat fostul ministrul al Turismului şi Dezvoltării.

Cât priveşte numirea unui ministru la Transporturi, Elena Udrea speră că de această dată PNL va propune o persoană care nu are probleme cu justiţia.

 „S-a văzut că jocul la cacialma al domnului prim ministru Ponta şi al domnului Antonescu n-a funcţionat şi că domnul Silaghi nu este bun pentru Ministerul Transporturilor. Ştiau la fel de bine, ca şi preşedintele României, că domnul Silaghi are probleme cu justiţia. Să sperăm că, de această dată, vin cu un om care nu mai are probleme cu instituţiile statului”, a spus Udrea.

Elena Udrea a vizitat joi pârtia de schi Vidra, investiţie începută în 2011, când aceasta conducea Ministerul Turismului şi Dezvoltării. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”