Doi copii au furat poarta metalică a unei creşe ca să o ducă la fier vechi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Furtul a avut loc ziua în amiaza mare. Câţiva localnici i-au văzut pe hoţi şi au sunat la Poliţie. Poarta a fost recuperată şi predată administratorului creşei.

La Drăgăşani, poliţiştii au reuşit să identifice azi, 28 mai, autorii unui furt mai puţin obişnuit. Este vorba de dispariţia unei porţi metalice, de la o creşă de copii din oraş. „Suspecţii furtului sunt doi minori de 13 şi 14 ani, din municipiul Drăgăşani. Cei doi au furat poarta creşei în ziua de 27 mai, la ora 11,15", a spus insp. Alina Teodorescu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea. Câţiva localnici i-au văzut pe copii când se chinuiau să care poarta la fier vechi şi au anunţat poliţia. Micuţii au fost identificaţi, iar poarta a fost recuperată şi predată administratorul creşei.

Mai multe pentru tine:
Premierul de la Chișinău afirmă că arestarea fostului șef SIS este ,,parte a planului de a preveni Federația Rusă să intervină în alegeri”
Prima reacție a lui Cătălin Scărlătescu după despărțirea de actrița Doina Teodoru. Ce planuri are de acum înainte
William își regretă marea slăbiciune și speră din tot sufletul ca cei trei copii ai lui să n-o moștenească
Catherine Zeta-Jones, pusă la zid din cauza unui comentariu deplasat despre un băiat de 12 ani
Aşa arată acum şcoala unde s-a filmat celebra peliculă „Liceenii”. Clădirea liceului „Alexandru Ioan Cuza” din București a rămas doar un schelet de beton
Cancelarul Germaniei a constatat lacune în apărarea Europei în timpul incursiunii dronelor rusești în Polonia. NATO trebuie să regândească sistemele de reacție
Unde a dispărut Angela Similea? De ce n-a cântat la Festivalul Mamaia? Octavian Ursulescu rupe tăcerea: „Nu cumva marii artiști se simt marginalizați?”
Motivul despărțirii dintre Dan Bittman și Liliana Ștefan, mama celor trei copii ai artistului: „De asta s-a și ajuns unde s-a ajuns”
Daciana Sârbu și-a refăcut viața după divorțul de Victor Ponta. Cine este bărbatul care l-a înlocuit pe fostul premier al României?
Rolul din Couture a scos la iveală drama de nedescris a Angelinei Jolie
Singurul dictator sovietic înlăturat din funcție: «Hrușciov a demascat cultul lui Stalin după moartea lui, iar noi demascăm cultul lui Hrușciov cu el în viață»