CSM Râmnicu Vâlcea,  la un pas de insolvenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Conducerea clubului de fotbal susţine că e vorba despre datorii înregistrate în perioada 2008-2010. Foto Adevărul

Clubul Sportiv Municipal Râmnicu Vâlcea se află la un pas de insolvenţă din cauza  unor datorii din perioada 2008-2010 care au ieşit la iveală abia acum. Direcţia Finanţelor Publice ar putea bloca conturile clubului de fotbal în contul datoriei de 600 000 lei iar jucătorii ar putea rămâne fără salarii.

În vara acestui an, senatorul Dan Niţu a preluat de la Cătălin Rufă, fostul patron al CSM, inclusiv datorii în cuantum de 600 000 lei. După ce a reuşit să achite o parte din această sumă, conducerea clubului din Zăvoi a descoperit că trebuie să mai achite alte 600 000 de lei ori riscă ca Direcţia Finanţelor Publice să ceară declanşarea stării de insolvabilitate.

În plus, mai mulţi furnizori au cerut executarea silită a CSM Râmnicu Vâlcea.

„Au început să vină executări silite din partea furnizorilor, până acum am reuşit să obţinem nişte reeşalonări de la plată. Finanţele Publice pot declanşa starea de insolvabilitate şi orice ban care intră în conturi este direcţionat către bugetul de stat.Sportivii riscă să rămână fără salarii”, declară Lucian Muntean, director al CSM Râmnicu Vâlcea.

Conducerea clubului de fotbal crede că singura soluţie pentru a ieşi din acest impas financiar ar fi o mai mare implicare din partea primăriei Râmnicu Vâlcea.

“Aceste datorii ne afectează bugetul pentru viitorul an, astfel că, pentru a asigura cadrul performanţei, prin adresa către Consiliul Local, acţionarul majoritar este de acord să cesioneze o parte din acţiuni şi din 67% să rămână cu 55%. Aşteptăm un răspuns din partea Consiliului Local, este clar că aceste datorii ne afectează, trebuie să găsim soluţii pentru a asigura condiţiile pentru îndeplinirea obiectivului. Solicitarea către Consiliului Local nu trebuie privită ca o cerere de majorare a aportului, ci o reparare a greşelilor de management din trecut, pentru că o mare parte provin din perioada 2008-2010, perioadă în care Consiliul Local era acţionarul majoritar al clubului, aceste datorii nu vin din perioada Rufă, ci din neraportarea clubului în acei ani ca plătitor de TV”, completează Lucian Munteanu.

Echipa de fotbal antrenată de fostul dinamovist Claudiu Niculescu se află în acest moment pe locul al III-lea şi se bate pentru promovarea în Liga I.

Mai multe pentru tine:
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG