Arestat după ce a profitat de o femeie cu handicap, găzduită în condiţii inumane, şi a forţat-o să se prostitueze într-o parcare de TIR-uri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parcarea de TIR-uri din Budeşti - Vâlcea în care o femeie din Călimăneşti era obligată se să prostitueze de gazda sa Foto Adevărul - DMS

Vineri, 25 februarie, un bărbat de 61 de ani, din Râmnicu Vâlcea, a fost arestat preventiv pentru trafic de persoane.

Măsura a fost luată în urma unor percheziţii derulate joi, 24 februarie, la cele două locuinţe ale suspectului, care la scurt timp după audieri a fost reţinut pentru 24 de ore. 

Povestea a început în luna noiembrie a anului trecut când acesta a găzduit în condiţii greu de imaginat, într-o anexă a locuinţei, fără căldură şi toaletă, o femeie de 36 de ani, din Călimăneşti. Profitând de faptul că era sărmană şi cu un handicap, a convins-o să se prostitueze, ducând-o zilnic într-o parcare de TIR-uri din apropierea municipiului Râmnicu Vâlcea. Iar banii pe care aceasta îi obţinea din cea mai veche îndeletnicire, îi reţinea proxenetul.  

„La data de 24.02.2022, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Vâlcea au dispus reţinerea pe o perioadă de 24 de ore a unui inculpat, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane. În cauză s-a reţinut că, începând cu luna noiembrie 2021, inculpatul a găzduit persoana vătămată într-o cameră de tip anexă din locuinţa sa, într-o încăpere de aproximativ cinci metri, sumar mobilată şi încălzită necorespunzător, fără baie şi apă curentă. Profitând de starea de vulnerabilitate a acesteia - persoană cu gradul II de handicap - şi prin constrângere morală, a transportat-o într-o parcare de TIR-uri din judeţul Vâlcea, unde a obligat-o să practice prostituţia în favoarea sa, însuşindu-şi integral sumele obţinute de aceasta”, se arată într-un comunicat al celor de la DIICOT.

Reprezentanţii Poliţiei Judeţene Vâlcea au menţionat referitor primele măsuri luate pentru reţinerea suspectului: „Poliţiştii de la Combaterea Criminalităţii Organizate din Vâlcea, împreună cu un procuror DIICOT – BT Vâlcea, au efectuat două percheziţii domiciliare, la locuinţele unui bărbat bănuit de trafic de persoane.... Prin abuz de autoritate şi constrângere, acesta ar fi obligat o femeie, de 36 de ani, din Călimăneşti, să se prostitueze, scopul fiind obţinerea unor sume de bani...”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Cătălin Udrea. 

Potrivit aceleiaşi surse, în urma percheziţiilor s-au confiscat: 10.200 de euro, 2.700 de lei şi cinci telefoane mobile. Iniţial, după percheziţii, traficantul a fost adus la audieri cu un mandat de aducere, iar în urma probatoriului administrat a fost dispusă măsura reţinerii, pentru 24 de ore. 

Un judecător de drepturi şi libertăţi a fost cel care a decis în final arestarea preventivă a suspectului, pentru 30 de zile. 

Operaţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale - IGPR, al poliţiştilor din cadrul BCCO Vâlcea şi al lucrătorilor din cadrul SAS - Serviciului pentru Acţiuni Speciale - al IPJ Vâlcea Vâlcea.

Victima obligată să se prostitueze a beneficiat de consiliere psihologică, precum şi de toate drepturile şi măsurile de protecţie prevăzute de Codul de Procedură Penală.

Vă mai recomandăm şi:

UPDATE Accident pe Valea Oltului al Convoiului militar NATO: trei autovehicule implicate FOTO

Război epic între fostul şi actualul primar al unei comune din Oltenia. De 10 ani se bombardează cu reclamaţii

Mai multe pentru tine:
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile