Accident pe Valea Oltului: o maşină de poliţie s-a ciocnit cu autospeciala SMURD

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhiva Adevarul

Cele două autospeciale s-au ciocnit într-o curbă periculoasă, pe Valea Otului. Echipajul SMURD se întorcea de la accidentul care a avut loc la 7.30, la Tuţuleşti, pe DN 7, iar poliţiştii mergeau să facă cercetări la faţa locului, în aceeaşi zonă.

Pentru a ajunge la accidentul de la Tuţuleşti, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Vâlcea au mers pe contrasens, pe Valea Oltului. Într-o curbă periculoasă, maşina acestora s-a ciocnit cu autospeciala SMURD care se deplasa pe sensul Sibiu -Râmnicu Vâlcea.  

Din primele date, şoferul de pe SMURD a tras stânga de volan, pe a evita coliziunea, autospeciala oprindu-se în şanţul de pe marginea drumului. 

„Pentru a ajunge la faţa locului în vederea efectuării cercetărilor necesare, conducătorul autospeciale de poliţie a depăşit coloana de autovehicule în regim prioritar cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune.   A ajuns la km 220+76m, sectorul de drum în curbă, vizibilitatea fiind redusă şi a intrat în coliziune cu echipajul SMURD, care avea de asemenea semnalele acustice şi luminoase în funcţiune. În locul respectiv nu există spaţiu suficient pentru a circula ambele autospeciale pe o singură bandă de mers”, precizează Alina Teodorescu, purtător de cuvânt IPJ Vâlcea.

În urma accidentului niciunul dintre membri celor două echipaje nu a ajuns la spital.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Dan Negru, reacție tranșantă despre „inflația de apocalipse” meteo din ultimele zile: „Am găsit cum erau prezentate iernile la TV, cândva.” VIDEO
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare