Vasile Blaga a ajuns la DNA Ploieşti. Fostul lider PNL este audiat în dosarul în care este urmărit penal pentru trafic de influenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Blaga, citat din nou la DNA Ploieşti pentru a da declaraţii

Vasile Blaga a sosit luni, 17 octombrie, la DNA Ploieşti pentru a da declaraţii în dosarul în care este urmărit penal pentru trafic de influenţă. Fostul co-preşedinte PNL este acuzat de trafic de influenţă şi a fost plasat sub control judiciar încă din data de 4 octombrie.

Vasile Blaga a fost citat, luni, să se prezinte din nou la audieri la sediul DNA din Ploieşti pentru a da declaraţii în dosarul în care este urmărit penal pentru trafic de influenţă. El a sosit în jurul orei 10.20 şi a stat înăuntru doar 20 minute, după care a plecat.

Fostul co-preşedinte PNL este acuzat de procurorii anticorupţie că, în perioada 2011 – 2012, a primit în mai multe rânduri, prin interpuşi, suma de 200. 000 de euro, precum şi de la Gheorghe Ştefan, fost vicepreşedinte al PDL, suma de 500.000 de euro.

Banii erau daţi în urma unei înţelegeri între persoane aflate la conducerea formaţiunii politicie aflate în acea perioadă la guvernare, “ în sensul obţinerii de bani pentru partid”, conform procurorilor DNA.

Finanţarea partidului urma să se realizeze cu ajutorul miniştrilor desemnaţi politic, a unor persoane agreate la conducerea companiilor naţionale şi instituţiilor publice din subordinea acestor ministere, prin intermediul cărora să se procedeze la atribuirea unor contracte de achiziţie publică către firme dispuse să,,cotizeze” pentru formaţiunea politică din care cei doi făceau parte.

În această cauză mai sunt urmăriţi penal, alături de Vasile Blaga, Gheorghe Ştefan, la data faptelor vicepreşedinte al PDL şi primar al municipiului Piatra Neamţ. Acesta este acuzat de trafic de influenţă şi folosirea influenţei funcţiei de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

În urma primei runde de audieri, care a avut loc în data de 4 octombrie, tot la Ploieşti, Vasile Blaga a decis să demisioneze din funcţia de co-preşedinte al  PNL, dar şi din cea de şef de campanie pentru alegerile parlamentare din această iarnă.

De asemenea, Elena Udrea a fost audiată la DNA Ploieşti în acelaşi dosar, dar în calitate de martor.

Pe aceeaşi temă:

Victor Ponta, la DNA Ploieşti. „Nu am cerut citarea lui Tony Blair. Nu este cazul ca România să se facă de râs“

Audieri la DNA Ploieşti, în dosarul Ponta-Blair. Sebastian Ghiţă: „Am primit de la Laura Codruţa Kovesi un bibelou în formă de bufniţă, când a fost la mine acasă“



 

Mai multe pentru tine:
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”