Un tehnician dentar face bijuterii din ceramică stomatologică. „Lucrările îmi apar în faţă ca nişte sclipiri, ca şi când aş primi informaţii dintr-o lume paralelă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oleg Fulga, la expoziţia sa de la Ploieşti FOTO Diana Frîncu

Un tehnician dentar din Republica Moldova, stabilit în România de 20 de ani, a reuşit să transforme stomatologia în artă la propriu. Din metaloceramică, materialul folosit în cabinetul medicului stomatolog, Oleg Fulga (48 de ani) a creat peste 70 de lucrări de artă, mici figurine care au fost arătate publicului în nouă expoziţii atât în România, cât şi în Germania.

Tehnicianul dentar s-a îndreptat spre artă dintr-o întâmplare. Primise o cutie de ceramică specială adusă din Japonia. N-a vrut să încerce calitatea materialului direct pe un pacient şi a început să lucreze nu un dinte, ci mai întâi un fluture, apoi un delfin, apoi un nud şi aşa a ajuns să aibă o întreagă colecţie de mici figurine. Nu are studii în domeniul artei, dar Oleg Fulga susţine că îşi ”vede” lucrările ca şi când cineva i-ar transmite informaţia dintr-o lume paralelă.

”Când lucrez parcă levitez. Seara, când mă culc, sunt parcă într-o transă. Nu ştiu cum să vă explic, nu sunt nici inconştient, nici adormit şi multe dintre lucrări îmi apar în faţă ca nişte sclipiri, ca şi când aş primi informaţii dintr-o lume paralelă, aşa consider eu. Eu văd lucrările ca nişte flashuri, iar în următoarele zile le creez. Deseori când lucrez am senzaţia că în atelierul meu apar nişte lumini, dar acest lucru nu-l poate înţelege decât cineva care este pasionat de paranormal aşa cum sunt eu”, explică sursa inspiraţiei sale Oleg Fulga.

O astfel de bijuterie creată din metalo ceramică necesită timp, răbdare şi nu în ultimul rând ştiinţa de a lucra cu materiale pretenţioase şi scumpe. Pentru o singură miniatură, Oleg Fulga lucrează cel puţin cinci zile până ce consideră că mica bijuterie poate să iasă în lume. Dificultatea actului de creaţie vine însă şi din lipsa informaţiei. În lume nu există un alt artist care să folosească la operele sale materialul dintr-un cabinet de stomatologie, spune el, astfel că Oleg nu are cu cine să se consulte.

”Se modelează mai întâi în ceară, apoi peste ceară se aplică metalul, metalul se prelucrează, se degresează, se lustruieşte, apoi se aplică ceramică, este o metodă destul de dificilă, destul de greoaie. Durează cam cinci zile până ce eu consider că am terminat o lucrare. Pentru că nu aveam de la cine să învăţ, am tot căutat pe internet să găsesc informaţii şi am ajuns la concluzia că sunt cam singurul care combină tehnica dentară cu arta”, explică Oleg Fulga.

Atât în cabinetul său de tehnician dentar, meserie la care nu a renunţat, cât şi în atelierul său de artist, este ajutat de soţia sa, inginer metalurgist. Ea a fost cea care l-a ajutat să reprogrameze cuptoarele speciale în care este arsă ceramica pentru a reuşi să modeleze şi metalul pe care îl foloseşte la bijuteriile sale.

Bijuteriile sale, în mare parte cercei şi pandantive, înspirate din lumea fantastică nu sunt de vânzare. Tehnicianul convertit în artist a decis să le doneze la un moment dat muzeelor, dar nu ezită să dăruiască prietenilor câte o figurină.

Viitoarea expoziţie a artistului tehnician dentar este programată pentru luna octombrie la Ploieşti, unde va expune alături de alţi doi creatori care fac opere de artă din pasiune, fără a avea studii în domeniu. Până atunci însă, Oleg Fulga se va ocupa de o lucrare mai specială. Un pacient, artist şi el, i-a cerut să-i aplice pe un dinte un nud în miniatură din metaloceramică.

”Nu ştiu cine îi va aprecia lucrarea, dar dacă el vrea, cred că o să-i fac”, spune Oleg Fulga.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat