Un protest împotriva poluării s-a transformat într-un scandal între Miron Cosma şi rromii din Ploieşti. „Cu cine credeţi că staţi de vorbă, pardon? Sunt vicepreşedinte la Viaţă, Mediu, Sănătate, pardon?”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scandal în toată regula, marţi, la Ploieşti în faţa sediului rafinăriei Astra, acolo unde ar fi trebuit să aibă loc un protest al reprezentanţilor unei asociaţii de mediu împotriva unei societăţi private acuzată că poluează mediul. La eveniment, a fost invitat şi Miron Cosma, fostul lider al minerilor din Valea Jiului, prezent la protest în calitate de vicepreşedinte al “Asociaţiei Viaţă, mediu, sănătate”.

Protestul s-a transformat în câteva minute într-o ceartă ai cărei protagonişti au fost Miron Cosma şi mai mulţi cetăţeni de etnie romă, care l-au acuzat că a onorat invitaţia pentru că are anumite interese ascunse.

În momentul în care Miron Cosma şi-a făcut apariţia în faţa porţii rafinăriei Astra, mai mulţi cetăţeni de etnie rromă au apărut de prin prin spatele gardurilor şi au început să se certe cu fostul lider din Valea Jiului.

I-au reproşat că are interese ascunse şi că de fapt scopul pentru care se află la Ploieşti este cu totul altul şi nu acela de a proteja mediul înconjurător. Oamenii i-au explicat că locuiesc lângă rafinărie, acum cu activitatea întreruptă, de zeci de ani de zile şi nu au simţit până efectele vreunei poluări.

Mai mulţi cetăţeni din Ploieşti l-au determinat pe Miron Cosma să renunţe la protest  FOTO Diana Frîncu

În contrapartidă, Miron Cosma a scos un soi de document prin care le-a arăta oamenilor că este vicepreşedintele unei asociaţii de protecţia mediului şi că are drept de control.

“Sunt vicepreşedine la organizaţia <<Viaţă, mediu, sănătate, pardon>>? Uite! Ce scrie aici? Sunt eu? E <<Viaţă, Mediu, Sănătate>>? Cu drept de control aici? Pardon?”, a încercat Cosma să le explice oamenilor calitatea pe care o are în prezent şi care îi dă dreptul să controleze societăţile suspecte că polează mediul.

Localnicii nu s-au arătat deloc intimidaţi de legitimaţia fluturată de Cosma pe la nasul lor şi i-au strigat că a venti la Ploeişti pentru că are un interes anume şi este plătit pentru asta.

“Aveţi vreun interes, nu veneaţi dumneavoastră degeaba până aici”, i-a strigat unul dintre cetăţenii care s-a declarat liderul rromilor din zonă.

Un protest împotriva poluării s-a transformat într-un scandal între Miron Cosma şi rromii din Ploieşti

Discuţia a degenerat şi s-a ajuns la subiectul sensibil al mineriadelor, moment în care Miron Cosma s-a aprins şi mai tare şi s-a ajuns la ameninţări cu procese pdentru calomnie. În acest context, fostul lider al minerilor din Valea Jiului, în prezent apărător al mediului înconjurător, şi-a dat seama că prezenţa lui în zonă deranjează şi s-a retras, flancat de jandarmi care au venit să potolească spiritele.

Jandarmii au intervenit pentru a calma spiritele   FOTO Diana Frîncu

Tot acest scandal a pornit de la nemulţumirea unei familii din Ploieşti care locuieşte în imediata apropiere a rafinăriei Astra. Organizatorul protestului incriminează o societate privată care a închiriat un spaţiu aflat în incinta rafinăriei, despre care spune că deverseaza hidrocarburi şi deşeuri radioactive direct in sol. 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort