Un prahovean s-a bătut cu fratele vitreg până și-a pierdut o bucată de ureche

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pământul încă naște patimi în Prahova. Doi bărbați din comuna Scorțeni, frați vitregi, s-au bătut din cauza unui teren, iar în încăierare, unul dintre ei și-a pierdut o bucată din pavilionul urechii stângi. A ajuns la chirurgie plastică.

Între cei doi a izbucnit un conflict pe fondul unor neînţelegeri privind delimitarea unei proprietăţi.

Cei doi s-au lovit reciproc, după care au căzut la pământ, fiind despărţiţi de rude.

Polițiștii au găsit în zona producerii incidentului un fragment din pavilionul urechii stângi a unuia dintre combatanți, însă până în prezent nu s-au putut stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs leziunea.

Victima a fost transportată la spital, rămânând internată la secţia de chirurgie plastică.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, cercetările fiind continuate în vederea clarificării situaţiei.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani