Un prahovean i-a cerut medicului şpaga înapoi pentru că l-a operat greşit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Supărat că starea de sănătate i s-a agravat după ce a fost tratat de un urolog căruia i-a dat şpagă de 500 de lei, un pensionar în vârstă de 77 de ani, din Câmpina, a cerut înapoi medicului "atenţia" dată.

Prahoveanul susţine că a depus două plângeri, una penală şi alta la Colegiul Medicilor Prahova, împotriva specialistului care l-a tratat greşit.

Pe 21 noiembrie 2011, Gheorghe Enescu povesteşte că s-a prezentat la medicul urolog Nicolae Popescu pentru o operaţie de prostată.

"Doctorul Popescu mi-a introdus o sondă şi o drenă pentru golirea vezicii urinare. Nu a trecut mult timp şi am început să mă simt foarte rău, am fost mutat într-o altă secţie, iar a doua zi am aflat că am intestinul perforat, ca urmare a introducerii acelei drene. Am fost operat apoi de către un alt medic, care mi-a cofirmat acest lucru", a povestit bărbatul de 77 de ani.

Omul este foarte supărat şi susţine că medicul Nicolae Popescu nu s-a interesat deloc de starea sa de sănătate pe parcursul zilelor în care a fost internat, chiar dacă i-a oferit acestuia 500 de lei ca să aibă parte de ceva mai multă atenţie.

Conducerea Spitalului Municipal Câmpina va demara o anchetă internă pentru a stabili dacă reclamaţia pacientului Gheorghe Enescu este fondată.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare