Un prahovean a vrut să facă rost de bani pentru Revelion din furtul de cablu telefonic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Ajunul Anului Nou, un bărbat a lăsat fără ton la telefon locuitorii din comunele Sângeru și Salcia, după ce a secționat 90 de metri de cablu telefonic. Din nefericire pentru el, nu a putut face rost de bani pentru Revelion pentru că a fost prins în scurt timp.

Pe 31 decembrie, în jurul orei 00.50 persoane necunoscute au secţionat cablul telefonic de pe stâlpii de susţinere pe o porţiune de aproximativ 90 metri, între comunele Sângeru şi Salcia.

Poliţiştii l-au depistat în zonă pe A. Florin care nu-şi putea justifica prezenţa în zonă, acesta fiind condus pentru cercetări la sediul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 1 Apostolache.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că A. Florin este suspectul principal pentru secţionarea cablului telefonic, pe numele lui fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  tentativă de furt calificat.

Cercetările continuă cu suspectul în stare de libertate.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Mama Iulianei Beregoi, acuzată că ar fi în spatele unei operațiuni macabre. Artista și sora ei ar fi ales victimele, acuză o influnceră din Republica Moldova: „Data morții mele era în 15 mai 2025”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online