Un bărbat care a ieşit la cumpărături, deşi avea obligaţia să rămână în izolare la domiciliu, plasat cu forţa într-un centru de carantină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un prahovean care a ieşit la cumpărături, deşi avea obligaţia să rămână 2 săptămâni în izolare acasă, a fost dus cu poliţia într-un centr de carantină.

La data de 23 martie 2020, în jurul orei 12.25, lucrătorii Secţiei 1 de Poliţie Ploieşti au efectuat verificări la o adresă din municipiu unde figura ca având domiciliu una dintre persoanele auto-izolate. Măsura oamenilor legii a fost întreprinsă în baza Planului de măsuri pentru realizarea misiunilor specifice în vederea combaterii răspândirii COVID-19.

Cu ocazia verificărilor la domiciliul respectiv, persoana în cauză nu a fost găsită, aceasta afându-se în timpul controlului la cumpărături, unde s-a deplasat cu autoturismul personal.

Fiind contactată telefonic, aceasta a revenit la domiciliu şi a fost condusă cu un echipaj al ambulanţei într-unul dintre centrele de carantină de pe raza judeţului Prahova, unde urmează să stea în izolare. Măsura administrativă a fost luată în conformitate cu articolul 7 din Ordonanţa Militară nr.2/2020.

Suplimentar, persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional conform prevederilor art. 8, alin. 1 din Ordonanţa Militară 1/2020 cu amendă în cuantum de 2500 lei.

Situaţia a fost comunicată şi Direcţiei de Sănătate Publică Prahova, în scopul luării măsurilor legale care se impun.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani