Trafic de coşmar pe DN1. Se circulă bară la bară din dreptul localităţii Câmpina şi până la Sinaia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Valorile ridicate de trafic pe DN1 anunţate în această dimineaţă de Poliţia Rutieră se traduc în realitate prin cozi kilometrice pe două coloane începând din dreptul localităţii Câmpina şi până dincolo de Sinaia. Mai mult se stă decât se circulă, iar cei care au pornit la drum spre Valea Prahovei spun că înaintează cu câţiva metri pe minut.

Valorile ridicate de trafic pe DN1 anunţate în această dimineaţă de Poliţia Rutieră se traduc în realitate prin cozi kilometrice pe două coloane începând din dreptul localităţii Câmpina şi până dincolo de Sinaia. Mai mult se stă decât se circulă, iar cei care au pornit la drum spre Valea Prahovei spun că înaintează cu câţiva metri pe minut.

Cele trei zile libere acordate bugetarilor de Sf. Andrei şi de 1 Decembrie au transformat DN1 într-o imensă parcare. Încă de la primele ore ale dimineţii se circula în coloană pe Valea Prahovei, dar, începând cu orele prânzului, numărul turiştilor care au ales să plece spre staţiunile montane din Prahova şi Braşov s-a înmulţit simţitor. Efectiv sunt două coloane de maşini pe ambele benzi ale sensului de urcare, iar cozile încep de la ieşire din Câmpina.

Dacă totuşi alegeţi să circulaţi în aceste condiţii, este bine să aveţi la voi apă şi mâncare, iar în rezervor suficient de mult combustibil. Nu este exclus ca, în aceste condiţii de trafic, să faceţi de la Ploieşti şi până pe Valea Prahove chiar şi trei- patru ore.

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete