Surse judiciare: Sebastian Ghiţă a fugit din România. Fostul deputat a apărut ultima dată în public pe 19 decembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sebastian Ghiţă este căutat lde forţele de ordine  FOTO Inquam / Alexandru Busca

Surse judiciare implicate în căutarea omului de afaceri Sebastian Ghiţă, care nu s-a prezentat miercuri, 21 decembrie, la sediul DNA Ploieşti, susţin că fostul deputat a fugit din România.

UPDATE 21:15 - Sebastian Ghiţă a fost dat în consemn la frontieră şi este căutat în continuare de autorităţi. Dacă nu va fi găsit, procurorii DNA pot cere mandat de arestare în lipsă, informează News.ro.

”Conform procedurii, l-au căutat la domiciliu şi în alte locuri cunoscute ca fiind frecventate de către acesta. Îl căutăm în judeţul Prahova, iar  IPJ Prahova colaborează cu toate celelalte unităţi din cadrul IGPR, cărora le-a fost comunicat acest act procedural. Căutările continuă şi, în momentul în care se consideră că nu a fost găsit la locurile de interes, se întocmeşte un proces-verbal care este adus la cunoştinţa emitentului de îndată”, a declarat, miercuri seară, purtătorul de cuvânt al IPJ Prahova, Marian Popescu.

Conform procedurilor, după primirea unui astfel de proces-verbal, procurorii DNA pot cere instanţei emiterea unui mandat de arestare în lipsă pe numele celui căutat.

Fostul deputat Sebastian Ghiţă a fost citat miercuri la DNA Ploieşti pentru noi audieri în dosarul cunoscut sub numele Ponta-Blair. La ora 12.00, când a fost programat, în locul lui Ghiţă s-au prezentat doar avocaţii. Aceştia au luat legătura cu procurorii de caz, iar după o discuţie care nu a durat mai mult de jumătate de oră au părăsit biroul procurorilor fără a face declaraţii.

La două ore după acest moment, procurorii DNA Ploieşti au emis mandat de aducere pe numele fostului deputat. Până la ora 16.00, Sebastian Ghiţă nu a fost găsit, deşi a fost căutat atât la domiciliul său din municipiul Ploieşti, cât şi la alte adrese unde acesta s-ar fi putut afla.

Miercuri, Poliţia Prahova a instituit mai multe filtre pe principalele artere de circulaţie din judeţ, pentru a-l depista pe Ghiţă.

În prezent, Sebastian Ghiţă se află sub puterea măsurii preventive a controlului judiciar impusă de procurorii DNA într-un alt dosar în care a fost trimis în judecată (dosarul Lucian Papici), unde este acuzat de săvârşirea a două infracţiuni de dare de mită, două infracţiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, şantaj, cumpărare de influenţă şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere. 

Conform interdicţiilor impuse de procurori, Ghiţă nu are voie să părăsească teritoriul României şi este obligat să se prezinte în faţa organului de cercetare penală ori de câte ori este chemat.

Miercuri, fostul deputat a încălcat această obligaţie, motiv pentru care anchetatorii au posibilitatea să ceară arestarea preventivă a fostului deputat, mai ales că acesta nu mai are imunitate parlamentară. 

Procedural, procurorii trebuie să adune dovezi prin care să arate că persoana căutată a părăsit teritoriul României pentru a avea garanţia că instanţa va accepta arestarea preventivă.

Surse judiciare susţin că Ghiţă este căutat atât la domiciliul său, dar şi la adresele prietenilor şi a familiei sale. 

Sebastian Ghiţă este urmărit penal în dosarul cunoscut sub numele Ponta-Blair şi este acuzat că ar fi plătit 220.000 de euro prin intermediul unor interpuşi, bani cu care ar fi fost adus în România fostul premier britanic Tony Blair.

Politicianul britanic a venit în ţara noastră în timpul campaniei electorale din 2014, scopul acestei vizite fiind acela de a contrinui la capitalul de imagine al lui Victor Ponta, la acea vreme candidat la preşedinţia României. În schimbul banilor, Ghiţă ar fi obţinut un loc eligibil şi astfel a devenit deputat. 

Sebastian Ghiţă a apărut pentru ultima dată în public luni, 19 decembrie, în jurul prânzului, atunci când a intervenit la postul România TV, în momentul când în mass media a apărut o înregistrare audio cu procurorul DNA Ploieşti Mircea Negulescu. În înregistrare, magistratul folosea un limbaj greu de reprodus şi aducea acuzaţii la adresa fostului deputat. Pe de altă parte, ultima activitate pe contul său de WhatsApp, de pe un telefon pe care îl foloseşte frecvent, a avut în data de 19 decembrie, ora 23.05. Surse judiciare spun că există informaţia, încă de marţi seara, că Ghiţă a reuşit să fugă din ţară. 

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €