Risc de avalanşă în Masivul Bucegi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Turiştii care vor merge zilele acestea pe Valea Prahovei sunt avertizaţi de salvamontişti să nu urce în Masivul Bucegi, pentru că există risc de producere a unor avalanşe.

În Masivul Bucegi a nins abundent vineri, iar vântul a bătut cu putere, viscolind zăpada, şi există un risc însemnat de producere a unor avalanşe, potrivit şefului Serviciului Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc, citat de Mediafax. De altfel, în Bucegi s-a produs o avalanşă săptămâna aceasta, pe Valea Caraimanului.

Salvamontiştii recomandă turiştilor care merg în acest weekend pe Valea Prahovei să urce pe munte doar prin zonele indicate, pentru a nu fi surprinşi de avalanşe. În această perioadă, traseele montane din Bucegi sunt închise.

Risc crescut de avalanşă în acest weekend este şi în Munţii Făgăraş, iar salvamontiştii îi avertizează pe turişti să nu urce mai sus de cabanele din din zona Bâlea Lac, Negoiu şi Bârcaciu. 

„Recomandarea este ca turiştii să nu urce în perioada asta, de vineri până duminică, mai sus de cabanele din masivul Făgăraş, ca urmare a creşterii riscului de avalanşă la gradul patru, a Codului Galben de vânt şi a ninsorilor care sunt prognozate. Până la cabane se poate ajunge în condiţii de siguranţă, mai sus de cabane, este risc“, spune Adrian David, directorul Salvamont Sibiu.

Mai multe pentru tine:
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă