Reclame interbelice. Încălţămintea Mociorniţă: „Nu arde piciorul, nu pătează ciorapul!“

Zeci de firme mari, de la rafinării, reprezentanţe în România ale unor societăţi străine, dar şi producători şi fabrici autohtone, îşi făceau reclamă, în 1937, în prima monografie a Ploieştiului, o lucrare de aproape 1.000 de pagini a cărei apariţie au şi sponsorizat-o

În 1937, în Ploieşti apărea prima monografie a oraşului, o lucrare monumentală semnată de Mihail Sevastos, un volum de aproximativ 1.000 de pagini. Spre deosebire de vremurile de acum, zeci de firme, printre cele mai importante ale epocii, s-au asociat cu lucrarea, în sensul că, în schimbul unor donaţii pentru sponsorizarea tiparului, acestea au primit spaţiu publicitar. Altele au cumpărat pagini întregi sau părţi din acestea, aşezate la finalul monografiei, pentru a-şi face reclamă.  

Banca Naţională a României, Uzinele Române pentru Reparaţiuni de Vagoane, Malaxa, Astra Română, dar şi celelalte rafinării din Prahova au cumpărat publicitate în monografie şi, după moda vremii, îşi făceau reclamă prezentând în special istoricul, capitalul social şi progresele obţinute, văzute ca garanţii ale produselor acestora.

Reclamă îşi făceau şi fabricile de cabluri de oţel şi diverse componente industriale, cum era Societatea Anonimă Română „Anglia“ care se lăuda cu faptul că au furnizat cablul pentru funicularul minei Lupeni, fabrica Turda, specializată pe ciment „special pentru sonde“, dar şi societăţi de asigurări, precum „Generala“, „Naţionala“ care încheiau poliţie de asigurări de viaţă, incendiu, grindină, accidente de automobil. „Sun Insurance“, reprezentanţa din România a Renault, încheia asigurări de incendiu şi accident.

Loteria de stat: cea mai bună recoltă este recolta milioanelor!

Şi „Baia Ferroemail“ îşi găseşte loc în paginile monografiei Ploieştiului. „Baia plină este isvorul puterilor tale“ spune reclama cu renumitul logo Hercules în al cărei text scrie că „30 de ani de experienţă garantează buna calitate. Se găseşte de vânzare la marile magazine de specialitate“.

Spaţiu de publicitate a cumpărat şi cea mai la modă firmă de tacâmuri a epocii, care avea fabrică în Germania. Acestea costau o mică avere şi erau realizate din argint, firma fiind şi furnizor al Casei RegaLe. „Preferaţi tacâmurile fine de masă renumita marcă Argintăria Pforzheim, Furnizorul Curţii Regale. Argintărie, tacâmuri, cristaluri, porcelanuri şi cadouri fine!“, era textul publicitar.

Un spaţiu foarte generos a cumpărat şi Loteria de Stat, aproape o pagină. „Cea mai bună recoltă este recolta milioanelor. În toate anotimpurile, în toate regiunile ţării, pentru toată lumea, fie că are ogor sau nu, recolta milioanelor vine sigur şi fără riscuri. La 15 ale fiecărei luni!“, îşi lăuda marfa loteria. 

În text sunt prezentate şi câteva exemple despre cum loteria a schimbat vieţi. „O familie, tatăl, mama şi o fetiţă de doi ani a dat astăzi grijile la o parte. Fetiţa are dotă... A câştigat un milion la loterie. Tatăl ei i-a cumpărat lozul cu sfinţenie, de la prima tragere ce a urmat naşterii. Prevederea aceasta a fost fericită“, mai scrie în textul publicitar al loteriei. 

Foto

Perioada interbelică permitea reclama la tutun, astfel că tutunurile româneşti ce „corespund gusturilor celor mai dificile“ au şi ele o pagină întreagă de publicitate.

Clienţii erau îndemnaţi să cumpere tutunuri în foi, în funcţie de preferinţe: tutunurile renumite din Basarabia şi Dobrogea, foaie mică, uşoare, proprii amestecurilor pentru ţigarete superioare, tutunurile din Banat şi din Muntenia, foaie, mare, blonde, proprii ţigaretelor de mare consumaţie sau tutunurile din Transilvania, foaie, mare, brune, proprii pentru pipă şi ţigări de foi inferioare. Consumatorii erau îndemnaţi să ceară şi ţigaretele româneşti Ferdinand, Tomis, Mihai, Macedoania, Virginia, Regale, Carpaţi, Doina etc.

Reclamele locale

Foarte interesante sunt şi reclamele locale, mai ales că unele dintre firmele ploieştene erau cunoscute în toată ţara.

Astfel, Fabrica textilă „Dorobanţul“ se lăuda cu 4.500 de fusuri, 185 de războaie şi 700 de lucrători. Fabrica a fost înfiinţată în anul 1895 ca „fabrică de tricotaje cu mijloace modeste“ de către Banca Max J. Schapira. De la dimie şi postavuri pentru sate, fabrica a ajuns, în 1915, unul dintre principalii furnizori ai „necesităţilor Armatei“, iar în anii ’30, unul dintre cei mai mari producători din ţară de stofe fine. Fabrica a rezistat până în zilele noastre.

Magazinele „Hora Ţărănească“, firmă fondată în anul 1860, după cum spune reclama, aveau „cele mai vechi şi mai bine asortate mărfuri din Ploieşti şi din judeţul Prahova: pânzărie, mărunţişuri, bumbace, ciorăpărie, lânuri, cămăşi etc, cu amănuntul şi cu ridicata“.

Şi un particular a luat un spaţiu mic în monografie, Gabriel M. Papp din Valea Călugărească  care vindea „vinuri delicioase, absolut naturale, în sticle înfundate“.

Nu avea cum să lipsească reclama lui Dumitru Mociorniţă, prahoveanul sărac ce a ajuns în perioada interbelică cel important producător de încălţăminte din România. Fabrica era în Bucureşti, însă avea un magazin şi în Ploieşti unde, potrivit reclamei din monografia lui Sevastos găseai „încălţăminte, pielărie, articole de voiaj şi confecţiuni: pantofi şi ghete din box, chevreaux şi lac, ghete de patinaj, bocanci de munte, ski, turism şi vânătoare, din piele specială impermeabilă, geamantane, cufere, portofele, centiroane, haine de piele elegante şi durabile“.

„Toată încălţămintea este cusută solid cu maşinile americane Good Year. Talpa este impermeabilă, higienică, nu arde piciorul, nu pătează ciorapul, fiind tăbăcită prin sistem lent. Depozit propriu de vânzare, cu preţuri mai eftine ca oriunde!“, spunea reclama interbelică.

Vă mai recomandăm

Cum au intrat în folclor reclamele de la televizor: „Intră fără probleme în mintea telespectatorului. Nu se străduieşte să le memoreze şi sunt uşor de folosit zi de zi“

8 reclame de la începutul secolului al XX-lea care arată cum erau îndoctrinate femeile FOTO