Primul meci al Petrolului cu porțile închise, vineri, cu FCM Târgu Mureș

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă Adevărul Ploiești

Suporterii Petrolului Ploiești care au vrut să-și cumpere bilete pentru meciul de vineri au fost întorși din drum. Partida cu FCM Târgu Mureș se va derula în condiții speciale și este primul din cele șase care se va disputa cu porțile închise.

Partida se va disputa cu porţile închise, fără spectatori, iar accesul în incinta stadionului „Ilie Oană" se va derula în condiţii speciale.

Clubul FC Petrolul Ploieşti îi informează pe suporterii fideli ai echipei, care şi-au manifestat intenţia de a achiziţiona bilete pentru partida cu FCM Tg. Mureş chiar şi în condiţiile în care nu este permis accesul publicului în interiorul stadionului „Ilie Oană", că, regulamentar, nu pot fi puse în vânzare bilete la un meci cu „porţile închise", se arată într-un comunicat FC Petrolul.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete