Ploieşti: Un medic şcolar la peste 4.000 de elevi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ploieşti: Un medic şcolar la peste 4.000 de elevi

Numărul medicilor din şcoli este foarte mic şi insuficient pentru toate cabinetele. iar din această cauză, copiii nu pot beneficia de asistenţă medicală permanentă, iar părinţii sunt nemulţumiţi de acest fapt dar şi de lipsa consilierilor şcolari

Pentru cei aproximativ 97.000 de elevi înscrişi în unităţile prahovene există, la nivelul judeţului, numai 24 de medici şcolari şi 15 medici stomatologi, iar 11 locuri sunt vacante, potrivit medicului Dan Decebal, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Prahova.

Numărul foarte mic de medici şcolari care îşi desfăşoară activitatea în cabinetele amplasate în şcoli îi nemulţumeşte pe părinţi, care spun că, deşi asistenţa medicală este indispensabilă, nu toţi elevii pot beneficia de ea.

„Este grav aşa ceva, pentru că un copil este foarte sensibil şi poate avea orice problemă, mai gravă sau mai puţin gravă în timpul petrecut la şcoală, ori dacă nu e acolo un specialist, până vine acasă el poate se simte deja mult mai rău. Am avut şi eu necazuri cu fetiţa mea, dar din fericire nu a fost vorba decât de o răceală banală”, spune o mămică, Ana Maria Traian.

Consilieri foarte puţini
Nici numărul consilierilor şcolari nu este mai mare decât cel al medicilor. La nivelul judeţului există 28 de consilieri şcolari, din care 23 îşi desfăşoară activitatea în cabinete de consiliere ale unităţilor de învăţământ, 13 fiind amplasate în Ploieşti, iar 10 dintre ele fiind amplasate în oraşele mari din Prahova. 5 consilieri sunt angajaţi ai Centrului de Resurse Psihopedagogice Ploieşti.

„Fiecare consilier are în subordine câte 3 sau 4 şcoli, iar colegii mei se deplasează şi în celelalte şcoli pentru a asigura asistenţă psihopedagogică unui număr mai mare de elevi”, explică Marina Badea, coordonator în cadrul Centrului. Multe cadre didactice dar şi părinţi cred că, dacă în şcoli ar exista mai mulţi consilieri, numărul violenţelor din unităţi ar fi mult mai redus.

„Copilul meu nu a beneficiat de un consilier, eu sunt cel care îl ascultă şi care îl consiliază în fiecare zi, atât cât îmi va mai spune mie ce probleme are la şcoală”, spune un alt părinte, George Ivan.

Mai multe pentru tine:
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare