Ploieşti: Elevii din clasele a XII-a preferă Bulgaria şi Valea Prahovei pentru petrecerea de sfârşit de liceu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii colegiilor naţionale „Mihai Viteazul" şi „I.L.Caragiale" vor pleca în aceeaşi perioadă spre Bulgaria. Tinerii vor petrecere în această ţară banchetul de sfârşit de liceu, lucru care a devenit deja o tradiţie în cele două licee ploieştene şi nu numai.

Adolescenţii din colegiile „Spiru Haret", „Virgil Madgearu" şi colegiile naţionale „Nichita Stănescu" şi „Al.I. Cuza" vor petrece banchetele tot în Bulgaria.

 „200 de elevi din colegiul meu vor petrecere banchetul în staţiunea Nisipurile de Aur, unde vom avea două nopţi de cazare la un hotel de 4 stele, cu All Inclusive şi transport inclus, totul la 122 de euro de persoană. Sunt foarte încântat că nu facem banchetul în ţară, pentru că am fi cheltuit aceiaşi bani, dar aşa avem posibilitatea să vedem şi altceva", spune Sorin Nuţă, elev în Colegiul Naţional „Mihai Viteazul".

Reprezentanţii şcolilor organizează banchetele în Bulgaria  de ani buni. „Abia aştept această petrecere, deja avem planuri mari de distracţie, mai ales că acolo nu este greu să faci ceva.

De la noi din colegiu merg 7 clase de elevi de a XII-a", spune tânărul Cătălin Miroiu din Colegiul Naţional „Al.I.Cuza" Ploieşti.

Pe Valea Prahovei

Există însă şi elevi care au ales să rămână în Prahova pentru banchetul de sfârşit de an. „O să facem banchetul pe 22 mai la Hotel Internaţional din Sinaia, avem cazare o noapte, masă festivă şi mic dejun inclus, la preţul de 300 de lei.

Vom merge la Sinaia aproximativ 120 de elevi din colegiul nostru şi abia aştept petrecerea care va avea loc în restaurant, după masa festivă, unde vom aveam un DJ şi vom aveam posibilitatea să dansăm şi să fim cu toţi colegii", spune Radu Gogonea, elev la Colegiul Naţional „Jeann Monnet".

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă