Ploieşti: Cardiacii au umplut Spitalul Judeţean din Ploieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cele mai aglomerate sunt saloanele unde sunt spitalizate femei (Foto-Arhiva)

Pacienţii cu afecţiuni ale inimii cauzate de temperaturile neobişnuit de scăzute pentru această perioadă a anului au aglomerat Secţia de Cardiologie a Spitalului Judeţean din Ploieşti.

Toate cele 90 de locuri sunt ocupate, ba chiar, în aceste zile, a fost nevoie de suplimentarea numărului de paturi pentru a-i putea interna pe toţi bolnavii care au necesitat spitalizare. Crizele de angină pectorală şi insuficienţă cardiacă, precum şi infarcturile se află în topul celor mai frecvente afecţiuni cu care pacienţii se prezintă la Unitatea de Primiri Urgenţe.

"Având în vedere timpul deloc favorabil ne aşteptăm ca numărul de cazuri să tot crească. Cei mai mulţi prahoveni care necesită tratament de specialitate au peste 50 de ani, şi sunt bolnavi cronici. Îi sfătuim pe toţi vârstnicii să stea în casă pe timp de viscol şi ninsoare pentru a nu-şi agrava afecţiunile cardiace. Dacă totuşi nu au de ales, trebuie să se îmbrace gros, nepărat să-şi pună fular ca să nu tragă în piept aerul rece şi să aibă o alimentaţie echilibrată", a declarat medicul Dumitru Predescu, şeful Secţiei Cardiologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti.

Este necesară încă o secţie de cardiologie

Statisticile arată că în Prahova există peste 35.000 de bolnavi de inimă, care de cele mai multe ori ajung pentru tratament de urgenţă la Ploieşti, la unica secţie de cardiologie din judeţ, care este mai mereu supraaglomerată.

"Zilnic, sunt internate, în medie, 15-25 de persoane. Ar fi ideal dacă am avea o secţie pentru cronici, ca să putem face faţă numărului mare de prezentări şi ca să ne ocupăm în secţia actuală mai mult de urgenţe", a mai spus medicul cardiolog.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online