Ploieşti: 15.000 de elevi din Prahova au note scăzute la purtare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiulangii şi indisciplinaţi, elevii prahoveni au un "apetit" tot mai scăzut pentru şcoală. Statisticile primului semestru şcolar confirmă trendul din ultimii ani: promovabilitate în scădere şi absenteism... în creştere

Fumatul în toaletă sau în văzul profesorilor, atitudinea obraznică de la ore, venitul la şcoală pe sărite sau chiar incidentele violente nu mai sunt repere izolate ale şcolii româneşti, iar învăţământul din Prahova nu face nici el excepţie.

Dovada o reprezintă cele aproximativ 15.000 de note scăzute la purtare în primul semestru din anul şcolar 2009-2010 pentru absenţe şi comportament neadecvat şi cele 450 de exmatriculări. Şi nu este puţin, în condiţiile în care 90.000 de elevi au fost înscrişi la şcoală în toamnă.

"Sunt multe absenţe şi multe note scăzute la purtare. Este o problemă care ne preocupă şi am cerut cadrelor didactice, părinţilor şi elevilor să ne ajute să o rezolvăm. Ideal ar fi ca acest fenomen să dispară, dar trăim într-o lume reală", ne-a declarat Nicolae Angelescu, inspector şef al ISJ Prahova.

Evident, fruntaşii la această categorie sunt liceenii, atât cei din ciclul inferior, clasele a IX-a şi a X-a, cât şi cei din ciclul superior sau şcolile de arte şi meserii.

"Fără a fi o scuză, găsesc oarecum normal acest lucru. În liceu, adolescenţii trec printr-o perioadă ingrată şi încearcă să atragă atenţia prin atitudini extreme sau, cel puţin, extravagante. Evident, nu sunt de acord cu episoadele violente în care pot degenera aceste comportamente", ne-a spus Cristina Dardamon, diriginte al unei clase a XI-a.

Promovabilitate în cădere liberă

În general, în funcţie de regulamentul fiecărei şcoli, unui elev i se scade nota la purtare cu un punct pentru 10 absenţe nemotivate, iar la 20 cu două puncte şi aplicarea unei mustrări.

Cum învăţământul obligatoriu în România este de până la 10 clase, exmatricularea nu se aplică până la 15-16 ani decât în situaţii excepţionale, astfel că expuşi sunt elevii din clasele a XI-a şi a XII-a.

De obicei, în liceele din Prahova se propune exmatricularea la peste 40 de absenţe nemotivate, adică aproximativ o săptămână în care elevul nu a dat niciodată pe la ore.

Un alt fenomen îngrijorător îl reprezintă promovabilitatea scăzută a primului semestru. Acesta înseamnă că, deja, foarte mulţi elevi sunt în situaţie de corigenţă, iar dacă vor trece ca gâsca prin apă şi în al doilea îi paşte repetenţia.

Astfel, la şcolile de arte şi meserii, doar 62% dintre elevi au medii de trecere la toate materiile, însă nici liceenii din unităţile cu profil teoretic nu stau foarte bine - doar 75% promovabilitate. Cifrele sunt în scădere cu două până şase procente la toate nivelurile de şcolarizare faţă de primul semestru din anul şcolar 2008-2009.

Mai multe pentru tine:
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate