Petrolul – Viktoria Plzen, joi seară, la Ploieşti. Cehii vor victoria, găzarii contează pe suporteri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO fcpetrolul.ro

Petroliştii sunt încrezători înaintea partidei de joi cu Viktoria Plzen, programată de la ora 21.00, în turul 3 preliminar al Europa League, antrenorii Răzvan Lucescu şi Duşan Uhrin anticipând un meci spectaculos.

Petrolul se află în faţa celui mai important examen al debutului de sezon, având de înfruntat pentru calificarea în play-off pe Viktoria Plzen, o formaţie cu o bogată experienţă internaţională căpătată în ultimii ani. Inferiori din acest punct de vedere, elevii lui Lucescu susţin că vor compensa printr-o dorinţă dusă la extrem, în încercarea de a-şi face un nume în Europa. Tehnicianul galben-albaştrilor nu s-a sfiit să anunţe la conferinţa de presă care a precedat partida că a pregătit o partitură ofensivă, iar singurul gând al echipei sale este victoria.

“Va fi o dublă manşă frumoasă, interesantă, pe care orice jucător o aşteaptă. Întâlnim un adversar cu nume în Europa, cu o experienţă deosebită, dar acest lucru nu ne sperie. Viktoria nu traversează cel mai bun moment, însă are fotbalişti valoroşi şi îşi poate reveni în orice moment, aşa că trebuie să fim foarte atenţi şi să dăm totul pentru a câştiga. Aş compara aceasta dispută cu o construcţie gata finalizată, şi aici mă refer la gruparea din Plzen, cu una în faza de proiect, aşa cum suntem noi la nivelul meciurilor în Europa. O dublă între o formaţie cu experienţă şi una cu o dorinţă de afirmare incredibilă. Lotul este complet, nu sunt accidentaţi, iar ultimele două victorii, din Albania şi de la Braşov, ne-au dat o stare de spirit bună. Cel mai bine ar fi să obţinem o victorie fără gol primit, dar vom vedea ce ne rezervă jocul. Cert este că noi vom intra pe teren să învingem. Va fi un meci cu ritm, asta e clar, pentru noi e foarte important să câştigăm”, a spus Răzvan Lucescu.

Prezent şi el la conferinţa de presă, mijlocaşul Laurenţiu Marinescu susţine că publicul va avea un rol decisiv în confruntarea de joi seară: “Ne dorim un scor cât mai mare, iar dacă se poate să nu primim gol. Suntem pregătiţi pentru acest joc, ne dorim să jucăm bine şi să ne mulţumim suporterii. Fanii sunt foarte importanţi pentru noi, reprezintă cel de-al 12-lea jucător, iar atmosfera creată de ei ne face să dăm totul pe teren. Întâlnim o echipă bună, cu jucători valoroşi, dar tot ce ne interesează este jocul nostru. Va trebui să aplicăm pe teren tot ceea ce am stabilit cu Mister la antrenamente şi sunt convins că vom face un meci bun”.
Ajunşi în România miercuri la prânz, cehii au venit direct de la aeroport la Ploieşti, iar după masă şi odihnă au efectuat antrenamentul oficial, de la ora 20.00, pe stadionul ”Ilie Oană”. Înainte de sesiune, antrenorul Duşan Uhrin şi căpitanul Pavel Horvath au participat la conferinţa de presă.

“Nu pot spune că mi-a fost dor de România, am fost preocupat cu munca mea, dar din punct de vedere profesional nu am cum să uit că am avut multe de învăţat aici. Avem un respect deosebit pentru Petrolul, o echipă ofensivă, cu mulţi jucători valoroşi, precum Mutu, Tamuz, Albin sau Teixeira, dar vom intra pe teren foarte motivaţi şi vrem să câştigăm. Cu siguranţă vom ataca şi noi pentru că ne dorim să înscriem. Legat de postul meu, nu simt niciun fel de presiune în privinţa unei eventuale demiteri. Vom vedea dacă experienţa internaţională ne va ajuta. Petrolul a terminat sezonul trecut pe locul 3, iar asta demonstrează că este o echipă foarte bună. Nu ne sperie atmosfera de la Ploieşti, la Plzen fanii noştri fac o atmosferă extraordinară, cum, de altfel, cred că va fi şi aici joi seară”, a spus Duşan Uhrin la Ploieşti.

În vârstă de 39 de ani, veteranul şi căpitanul Viktoriei, Pavel Horvath, susţine că echipa sa nu va mai repeta erorile din primele două jocuri oficiale ale sezonului, când a pierdut cu 0-3 Supercupa Cehiei şi a remizat în campionat: “Am discutat în vestiar şi ne-am spus tot ce era de spus, iar acum sperăm să nu mai facem aceleaşi greşeli. Am văzut câteva meciuri ale Petrolului şi tot ce pot să spun este că suntem pregătiţi să ne calificăm. Statistica noastră în cupele europene este frumoasă, dar nu ne ajută dacă pe teren nu vom demonstra că suntem mai buni. Orice rezultat e bun pentru noi, doar să câştigăm” (fcpetrolul.ro).

Vă mai recomandăm

Petrolul-Viktoria Plzen, ora 21.00, în turul 3 preliminar al Europa League. Mircea Lucescu îşi avertizează fiul. CFR Cluj şi Astra luptă şi ele pentru play-off

Braşovul a dat înapoi în cazul Pecanha! Motivul suspect pentru care ardelenii şi-au retras contestaţia pentru depunctarea Petrolului

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”