Ninge pe Valea Prahovei. Pe munte, stratul de zăpadă depăşeşte jumătate de metru. Pe DN1 intervin sărăriţele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iarna s-a instalat în Munţii Bucegi, în zonă, la altitudini mai mari de 1500 de metri, stratul de zăpada măsoară deja peste jumătate de metru. A început să ningă şi pe Valea Prahovei, astfel că utilajele de deszăpezire intervin vineri seară cu material antiderapant.

Salvamontiştii din Buşteni anunţă ca în Bucegi ninge continuu încă de joi noapte, iar stratul de zăpada la altitudini mari măsoară între 10 şi 60 de centimetri. Este viscol şi ceaţă, astfel că turiştii care ajung în acest weekend la munte sunt sfătuiţi să aibă echipament adecvat, pentru condiţii de vreme rea.

Vântul puternic nu permite însă ca instalaţiile de transport pe cablu să funcţioneze, iar traseele de abrupt din Bucegi sunt închise încă de la începutul lunii noiembrie.

De mai bine de două ore ninge uşor inclusiv în localităţile de pe Valea Prahovei. Între Comarnic şi Câmpina, pe DN1, se acţionează cu material antiderapant, la fel şi pe DN1 A, în zona Cheia Măneciu. Pe drum nu s-a aşternut deocamdată zăpada, dar este pericol de polei.

Meteorologii anunţă că, în Prahova, ninsorile vor continua până sâmbătă şi abia de duminică vremea se va îmbunătăţi.

FOTO Salvamont Buşteni

În Ploieşti, autorităţile locale au convocat comandamentul de iarnă pentru a stabili măsurile care vor fi dispuse pentru combaterea poleiului.

“Au fost luate măsuri pentru asigurarea utilajelor pentru deszăpezire şi au fost verificate stocurile de material antiderapant, în vederea intervenţiei pentru menţinerea viabilităţii reţelei de drumuri din municipiul Ploieşti. S-a stabilit să se acţioneze preventiv pentru combaterea poleiului. Totodată, au fost stabilite căile de acces care trebuie curăţate cu prioritate: poduri, zonele către unităţi spitaliceşti, unităţi de învăţământ, instituţii publice, staţii mijloace de transport în comun.

Totodată, au fost stabilite măsuri pentru menţinerea în funcţiune a reţelelor de alimentare cu energie electrică, apă, gaze şi termoficare şi pentru remedierea în regim de urgenţă a eventualelor avarii apărute.

În acest context, reamintim că, cetăţenii pot apela dispeceratul permanent al Municipiului Ploieşti, la numărul de telefon 0244/984, pentru semnalarea unor eventuale probleme în asigurarea utilităţilor publice sau alte probleme care ţin de administrarea municipiului nostru.”, se arată într-un comunicat emis de primăria Ploieşti.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”