Micii „lupi“ sunt premiați de jucătorii Petrolului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto fcpetrolul.ro

Antrenorul Mircea Rednic şi jucătorii Laurenţiu Marinescu, Hamza Younes şi Gicu Grozav i-au premiat joi pe copiii de la Grădiniţa „Licurici" din Ploieşti.

Copiii de la grupa mare din această grădiniță au fost implicați într-un proiect iniţiat de către Asociaţia Comunitară „Lupii Galbeni".

Cei mai mici dintre suporteri au avut la dispoziţie o săptămână să pregătească desene în care să folosească culorile şi insemnele clubului FC Petrolul, iar cele mai frumoase trei creaţii au fost alese şi premiate de către reprezentanţii „galben-albaştrilor".

Câştigătorii au fost răsplătiţi cu bilete la meciurile formaţiei ploieştene, pentru ei şi pentru părinţii lor, toţi participanţii la această acţiune primind diplome.

Mi-a făcut plăcere să particip la această întâlnire. Copiii sunt crescuţi <<lupi>> de mici şi chiar au ţipat mai tare decât pe stadion. E o acţiune foarte frumoasă şi îi felicit pe cei care au avut această iniţiativă", a afirmat Mircea Rednic.

Tot joi, reprezentanţii Asociaţiei Comunitare „Lupii Galbeni" i-au premiat şi pe copiii de la Grădiniţa nr. 23. Programul va continua, săptămânile următoare, şi în cadrul altor grădiniţe din Ploieşti.

fcpetrolul.ro

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune