Marian Săniuță și Adrian Semcu au trecut în partidul lui MRU

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi politicieni din Prahova au trecut în tabăra Partidului Forţa Civică (PFC), condus, de vineri, de fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu.

Mihai Răzvan Ungureanu a devenit vineri șefului Partidului Forţa Civică (PFC), din postura de preşedinte al Iniţiativei Civice de Centru Dreapta (ICCD).

„Am anunţat cu ceva timp înainte că Iniţiativa Civică de Centru Dreapta îşi alcătuieşte propria expresie partinică, nefăcând din aceasta o modalitate de a trece ICCD într-un plan secundar. Dar avem nevoie ca principiile noastre, ideile noastre, modul în care înţelegem să contribuim la guvernarea ţării, când acest lucru se va impune, să poată fi susţinute de un argument partinic puternic", a afirmat preşedintele Mihai Răzvan Ungureanu.

Partidul Forţa Civică (PFC) și-a ales vineri, în cadrul Convenţiei Naţionale, noua structură de conducere, iar la funcțiile de vârf au candidat și doi politicieni din Prahova, Marian Săniuță și Adrian Semcu.

Marian Săniuţă a fost preşedintele PSD Prahova în perioada 2004-2009. Actualmente, este deputat independent, ales în colegiul 4 din Valea Slănicului.

Adrian Semcu

Adrian Semcu a fost preşedinte al PNL Prahova şi, asemeni lui Ungureanu, s-a autosuspendat din partid, Crin Antonescu motivând plecarea acestuia spunând că a primit oferta de a fi prefect.

Ambii au candidat vineri la funcții de vicepreşedinti ai noului partid.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?