FOTO Sute de mii de prahoveni s-au rugat şi au luat Lumină în noaptea de Înviere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Atmosferă specială la slujbele de Înviere din Prahova. FOTO Dana Mihai

Atmosferă specială, în noaptea de Înviere, în bisericile şi mănăstirile din Prahova. Sute de mii de persoane au participat la slujbele pentru Învierea Mântuitorului şi au luat Lumină în case

Fie că au rămas în oraşe, au mers la ţară, la părinţi şi rude, sau au ajuns în staţiunile de pe Valea Prahovei, sute de mii de prahoveni şi turişti au participat în noaptea de sâmbătă spre duminică la slujbele de Înviere care s-au ţinut în bisericile şi mănăstirile din judeţ.

Bisericile au fost arhipline cu enoriaşii care au luat la miezul nopţii Lumina Sfântă, apoi au asistat la slujbele de Înviere. Către dimineaţă, toate localităţile din Prahova s-au luminat de la candelele aprinse, duse acasă şi la cimitire, pentru cei plecaţi.

Chiar dacă seara nu a fost una foarte călduroasă, pentru a fi aproape de credincioşi, în toate zonele din Prahova, preoţii au oficiat slujbele de Înviere în aer liber.

Sute de poliţişti, jandarmi şi pompieri au fost la datorie în noaptea de Înviere, pentru ca slujbele să decurgă în linişte şi siguranţă. 

Vă mai recomandăm

Diferenţa dintre Paştele Ortodox şi cel Catolic. Învierea Domnului este cel mai important eveniment al creştinătăţii. Cu toate că Biserica catolică şi cea ortodoxă sărbătoresc în esenţă acelaşi eveniment, istoria zbuciumată dintre cele două a făcut ca obiceiurile şi ritualul să se schimbe. Interesant este şi faptul că Învierea este celebrată la date diferite şi că doar în ultimii ani s-a pus în discuţie folosirea unei date unice care să fie folosită de ambele Biserici.

Tradiţii şi superstiţii în Duminica Paştelui - ziua în care „uşile“ Raiului sunt deschise, iar fetele se spală pe faţă cu apă neîncepută în care au pus un ou roşu. Numeroase obiceiuri păstrate de sute de ani revin în viaţa oamenilor la fiecare sărbătoare importantă. Tradiţiile populare spun că în prima zi de Paşte fetele trebuie să se spele pe faţă cu apă în care au pus un ou roşu, bănuţi şi busuioc. Alte vorbe din popor spun că astăzi se ciocnesc ouăle, dar nu se mănâncă.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată