FOTO Au început lucrările la parcarea de la Spitalul Județean din Ploiești. Mașinile vizitatorilor, mutate pe câmp

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zona a fost eliberată de mașini

Noua parcare va permite un acces direct al Ambulanțelor către Unitatea de Primiri Urgențe. Mașinile bolnavilor și ale rudelor acestora nu mai pot fi parcate în zonă

Luni dimineață, în fața Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Ploiești au început lucrările de reamenajare a parcării.

Toate mașinile care erau staționate în parcarea din fața UPU au fost mutate pe câmpul din apropiere și doar acolo veți mai putea parca dacă veniți cu autovehiculul la spital, fie pentru că sunteți bolnav, fie pentru că aveți o rudă internată.

De altfel, acesta este și principalul motiv pentru noua configurație a zonei - faptul că ambulanțele ajungeau greu la UPU din cauza numeroaselor mașini parcate în preajma intrării.

Doar câteva taximetre au fost lăsate, temporar, în parcare, în stația special amenjată.

Click pe imagini pentru o fotogalerie cu lucrările de la Județean

„În fiecare zi, la Spitalul Județean de Urgență din Ploiești intră 1.500 - 2.000 de persoane, bolnavi, angajați și rude ale acestora. Cum majoritatea veneau cu mașini, situația devenea din ce în ce mai gravă și blocau deseori accesul ambulanțelor. Spitalul nu este obligat să asigure parcarea pentru pacienți sau aparținători", spune Adrian Strâmbeanu, directorul Spitalului Județean de Urgență din Ploiești.

O săptămână de lucrări

În noua parcare, reamenajată, vor fi 24 de locuri pentru angajații spitalului, proiectate separat de traseul ambulanțelor. Acestea din urmă vor avea un circuit direct și liber, care este interzis oricărei mașini. De altfel, chiar în fața actualei intrări în curtea spitalului vor fi montați stâlpi, dar și o barieră, care să împiedice parcarea sau staționarea.

Valoarea lucrării, finanțată de Consiliul Județean Prahova, este de 129.000 de lei, iar suprafața amenajată de 1730 mp. Lucrările din fața UPU se vor termina în aproximativ o săptămână.

În ceea ce privește mașinile parcate pe câmp, deocamdată nu se știe dacă acestea vor beneficia și de o parcare în toată regula. În zonă este un spațiu, aflat în proprietatea Consiliului Local, de 4.800 de metri pătrați, care ar putea fi amenajat pe viitor.

Momentan, pentru că tot au dat de iarbă, chiar lângă mașină, unii dintre cei veniți cu treburi la spital au întins masa în „parcare“.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”