Fostă menajeră, studentă la 53 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce a lucrat ca îngrijitoare, Vasilica Ştir a devenit mediator cultural, preşedinta unei asociaţii şi s-a înscris la studii postuniversitare. Românca a muncit ca învăţătoare timp de 20 de ani, însă în Peninsulă a luat-o de la capăt şi a trudit din greu pentru fiecare realizare.

Vasilica Ştir (53 de ani), din localitatea Filipeştii de Pădure, Prahova, a ajuns în Spania în septembrie 2002, împreună cu soţul şi cu unul dintre cei doi fii. Deşi timp de peste 20 de ani a lucrat ca învăţătoare în România şi a terminat Facultatea de Limbi Străine la Universitatea din Bucureşti, femeia a fost nevoită să se angajeze ca menajeră.

„În perioada aceea era mult mai greu să fii imigrant. Soţul meu şi-a găsit de muncă în construcţii abia după câteva luni. Nu aveam acte şi a trebuit să lucrez pe unde s-a putut", explică Vasilica prima etapă a vieţii sale în Spania. În primele luni, ea a stat împreună cu soţul şi cu fiul ei într-o singură cameră dintr-un apartament din Coslada, în care locuiau împreună cu mai mulţi imigranţi. Când soţul a început să lucreze, s-au mutat singuri într-un apartament.

Mediator cultural

După câţiva ani, Vasilica Ştir a obţinut permisul de muncă. La sfârşitul lui 2006, în paralel cu meseria de menajeră, ea a urmat un curs de mediator cultural şi a început să lucreze în cadrul mai multor proiecte derulate de autorităţile spaniole în scopul integrării românilor din Spania.

„Nu mi-a fost greu să mă apuc de învăţat, din nou, la 49 de ani, pentru că sunt o studioasă perpetuă. După patru ani în care lucrasem numai ca menajeră, simţeam nevoia să fac şi altceva", afirmă femeia. În 2007, românca a început să lucreze la Departamentul de Informare, Orientare şi Consiliere a Românilor din cadrul Federaţiei Asociaţiilor de Emigranţi Români din Spania (FEDROM).

A înfiinţat o asociaţie

La 8 martie 2008, Vasilica Ştir şi Arina Gruia au înfiinţat Asociaţia „Femeia". „Într-o societate în care femeile, în special româncele, au mai multe atribuţii decât bărbaţii era nevoie de o astfel de asociaţie. Am înfiinţat-o în scopul de a organiza activităţi pentru românce şi pentru a le oferi posibilitatea de a se întâlni şi a se cunoaşte", spune Vasilica Ştir.

Anul trecut, la 52 de ani, ea a început un curs de master de gestiune interculturală şi gestiunea diversităţii culturale la Universitatea Autonomă din Madrid. „Cred că niciodată nu este prea târziu să studiem. Am foarte puţin timp liber, dar merită efortul, pentru că îmi place ceea ce fac", susţine femeia.

Mai multe pentru tine:
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump