Festivalul Caşcavelei de la Valea Doftanei vă aşteaptă cu bulz şi petreceri, tot weekendul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Producătorii prezenţi la evenimentul de pe Valea Doftanei i-au întâmpinat pe turişti cu felurite preparate la grătar.

Sărbătoarea câmpenească, dedicată Zilei Muntelui, este organizată în fiecare an pentru promovarea caşcavelei, un produs lactat preparat de localnicii din zonă, dar şi din alte părţi ale ţării. Celebra „caşcavea" de la Valea Doftanei atrage anual mii de turişti, veniţi si din alte judete pentru a gusta şi cumpăra preparatul tradiţional.

Reţeta bulzului

Pe lângă specialităţile din lactate, vizitatorii pot cumpăra fripturi la grătar, pastramă şi bulz gustos, cum niciunde în altă parte nu poţi găsi.

„Avem reţeta noastră. Modelăm mămăliga, făcută mai tare, cu mâinile umezite în zer, iar în interior băgăm brânza de burduf şi untul. «Mingiuţele» se coc apoi pe jar până ce devin crocante la suprafaţă, iar înăuntru brânza este topită. Cred că acest preparat este atracţia târgului", a spus Mihai Ion, venit din zona Braşovului pentru a-şi vinde marfa.

Comercianţii prezenţi în număr mare la festival au adus la vânzare diverse obiecte de artizanat, dar si imbracaminte de sezon, în speranţa că turiştii vor dori să achiziţioneze ceva care să le aducă aminte de eveniment.

„Este foarte frumos, ceva mirific. Aici parcă suntem într-un colţ de rai. Totul este frumos: peisajele de toamnă, ţăranii din părţile locului, şi în general, lumea care vine aici. Cumpărăm câte ceva şi stăm până seara să ne deconectăm. Suntem sătui de scandalurile de la televizor şi de problemele de la muncă", a spus Iolanda Ulmanu, o bucureşteancă venită împreună cu familia la Festivalul Caşcavelei.

Numeroase concerte

O porţie de bulz costă 5 lei, kilogramul de caşcavea între 18 şi 20 de lei, iar unul de cârnaţi de casă aproape 25 de lei. Cine doreşte o frigăruie trebuie să scoată din buzunar 10 lei, iar pentru delicioasa pastramă pe grătar, 15 lei. „E idilic. Vin în fiecare an. Sunt deja la a treia ediţie şi nu mă satur de bogăţia asta. Bulzul este foarte bun şi caşcaveaua nu mai spun. O să cumpăr mai multă ca să-mi ajungă vreo două luni", a zis Maia Sandu, o ploieşteancă de 34 de ani.

Astăzi, la festival cântă până la căderea serii Alesis, Steliana Sima, Marius Stelian Pop, Honey şi French Kiss, iar mâine sunt programate recitaluri susţinute de Raoul, Uni-k, Niculina Stoican, Lucian Florin, Traian Frâncu şi Viorica Podgoreanu.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile