De ce sunt considerate apele sărate de la Telega un miracol pentru sănătate. Proprietăţile curative le clasează pe locul doi în Europa şi locul cinci în lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proprietăţile curative ale Băilor Telega din Prahova au depăşit graniţele ţării, Institutul Balnear Francez plasându-le pe locul doi în Europa şi locul cinci în lume în ceea ce priveste contribuţia în vindecarea a numeroase boli. În perioada interbelică, membrii Familiei Regale se tratau la Telega

Băile Sărate de la Telega sunt localizate la aproximativ 100 de kilometri de Bucureşti şi doar 5 kilometri de Câmpina. Este o zonă care s-a ridicat şi dezvoltat din exploatarea de peste trei secole a sării (1568-1900), iar în ultimii 140 de ani de funcţionare neîntreruptă a devenit celebră pentru lacurile sărate, alimentate de izvoare şi ape de torenţi, cu proprietăţi balenoterapuetice, formate în cavităţile fostelor ocne.

Apele au o temperatură medie de 30 grade şi sunt unice datorită cotelor maxime de minerale pe care le conţin, clasându-se printre primele din Europa prin compoziţia crescută de minerale, precum şi pentru nivelul ridicat de cloruri de potasiu, amoniu, calciu, sulfaţi si iod, cu valoare terapeutică în special în patologia reumatismală. De asemenea, apele sunt cunoscute pentru efectele curative asupra aparatului locomotor (artoza, cocsartroza, sechele post-traumatice) şi a afecţiunilor ginecologice ca anexita, cistita şi sterilitatea, datorită gradului ridicat de săruri şi minerale.

Zona are cea mai lungă perioadă de zile însorite din an din România, iar aerul puternic ionizat are beneficii dovedite pentru reechilibrarea organismului, mai ales după perioade de stres puternic.

Considerate o sursă de sănătate, proprietăţile curative ale Băilor Telega au depăşit graniţele ţării, fiind recunoscute de Institutul Balnear Francez, ai cărui oficiali au confirmat că apele cloruro-sodice din localitate ocupă locul doi în Europa şi locul cinci în lume în ceea ce priveste contribuţia în vindecarea a numeroase boli.
Mii de români, dar şi străini îşi petrec în fiecare an vacanţele în complexul amenajat în jurul băilor, în camere clasice sau non-conformist, în butoaie trasformate în locuinţe.

Sănătate pentru aparatul locomotor, dar nu numai

În special cei care suferă de boli ale aparatului locomotor se îndrepată către Telega, unde caracteristicilor fizico-chimiceale Lacului Central, gradul ridicat de concentraţie al sării şi stabilitatea apei, fac minuni terapeutice. Lacul are o adâncime de până la 150 de metri, dar nu există riscuri de înec datorită densităţii şi concentraţiei maxime de sare, fiind bogat în calciu, magneziu şi potasiu.

Concentraţia de clorură de sodiu este de peste 270 grame la litru, dar apa mai conţine şi clorură de potasiu, clorură de amoniu, clorură de calciu, sulfat de magneziu, bicarbonat de magneziu şi bicarbonat de zinc, care au un efect benefic în tratarea unui număr mare de afecţiuni cu o patologie diversificată. Lacul conţine şi nămol mineral slab sulfuros.

Manifestările reumatismale degenerative, inclusiv artroze şi periarticulare, sechele post traumatice, nevralgii, sciatica, lumbago, nefrite, artrite si arterite, maladii cronice ale aparatului locomotor, rahitism şi anemie pot fi tratate cu suuces la Telega.

Efecte foarte bune se obţin şi în vindecare unor sindromuri dureroase, de tip neurologic, nevralgii, boli ginecologice, afecţiuni vasculare periferice şi ale căilor respiratorii superioare.

Un alt lac format în cadrul staţiunii este Lacul Zorile, cu o adâncime de doar 24 de metri şi salinitate mai scăzută.

Telega a fost „în cărţi“ pentru Peleş

Băile de sănătate, plasate într-un peisaj de vis şi multă linişte, au fost căutate de şi de membrii Familiei Regale a României, care în perioada interbelică se tratau şi se îmbăiau la Telega. În amintirea acelor vremuri, unul din locurile complexului poartă numele de Baia regală.

Băile de la Telega în 1930. FOTO baitelega.ro

De Telega şi leagă şi o altă poveste cu iz regal. Se spune că, prin 1880, pe când Carol I îşi căuta un loc liniştit pentru reşedinţa de vară a ajuns şi în zona Telega. Impresionat de frumuseţea zonei se hotărăşte asupra acestor locuri mirifice, dar calul regal a avut un accident şi şi-a rupt piciorul. Regele a considerat că e un semn rău şi a plecat de aici continuându-şi căutarile în sus pe Valea Prahovei, alegând Sinaia pentru ridicarea frumosului Castel Peleş.

În ultimii ani, lacurile şi zonele din jur au fost concesionate şi amenajate. Un ştrand cu dotări moderne, pe malul Lacului 1, este ideal pentru o zi de relaxare, în timp ce pe malul Lacului 2 a fost ridicat Complexul Balnear Telega Băi - Şoimul, unde se poate petrece un concediu în toată regula.

Complexul este dotat cu cabane, dar şi dormitoare amenajate în butoaie uriaşe de vin, pentru o cazare non-conformistă, un restaurant, bar, saună individuală, parcare auto proprie, dar şi spaţii cu personal specializat în tratamente balneare, fizioterapie, energoterapie, masaj, reflexoterapie, împachetări cu parafină. În complex sunt şi o zonă de nămol şi salină.

Vă mai recomandăm

Şedinţele de spiritism ale Reginei Elisabeta de la Peleş. Caietele cu însemnările „care îţi făceau părul măciucă“ au fost arse de Carol I

Cum arată drezina blindată folosită de Ana Pauker. Limuzina Skoda cântărea 5 tone şi ajungea la 115 kilometri pe oră

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne