Cum a scăpat de 5 ani de puşcărie judecătoarea închisă pentru că a luat mită ca să-l scape pe Dinel Staicu de după gratii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Veronica Cîrstoiu, fost judecător în cadrul Curţii de Apel Bucureşti, condamnată la şapte ani de închisoare pentru fapte de corupţie, a fost liberată condiţionat din închisoare printr-o decizie definitivă a Tribunalului Prahova.

Fosta judecătoare Veronica Cîrstoiu, supranumită "Regina şpăgii din justiţie", a fost condamnată, în iunie 2016, definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la şapte ani de închisoare, fiind acuzată că a primit aproximativ 600.000 euro mită de la omul de afaceri Dinel Staicu. Mita a fost primită pentru a-i anula omului de afaceri pedeapsa din dosarul de fraudare a Băncii Internaţionale a Religiilor (BIR). Iniţial, Curtea de Apel Constanţa o condamnase, în 2015, la 5 ani de închisoare.

Cîrstoiu a fost încarcerată la Penitenicarul de Femei Târgşor din Prahova şi a stat în spatele gratiilor puţin peste un an. Conform Codului de Procedură Penală, un condamnat poate solicita liberarea condiţionată dacă a executat o treime din pedeapsă. Fostei judecătoare i-a fost admisă cererea pentru că s-a pus la socoteală şi perioada în care a stat în arest preventive.

“Admite contestaţia formulată de persoana privată de Cîrstoiu D. Veronica, născută la data de 02.11.1957,în prezent aflată în Penitenciarul Târgşor, împotriva sentinţei penale nr.2446/28.09.2017, pronunţată de Judecătoria Ploieşti şi în consecinţă: Desfiinţează sentinţa atacată şi soluţionând cauza, în baza disp. art.4251C.p.p., rap. la art. 587 C.pr.pen., admite propunerea de liberare condiţionată, formulată de Comisia de individualizare a pedepselor privative de libertate, privind persoana condamnată Cîrstoiu Veronica. Constată îndeplinite condiţiile disp. art. 59 şi urm. V.Cod penal şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatei de sub puterea MEPÎ nr.1/2016 emis de Curtea de Apel Constanţa, dacă nu este arestată sau reţinută în altă cauză”, conform portalului instanţelor de judecată.

Cîrstoiu nu a beneficiat de prevederile legii recursului compensatoriu care permite deţinuţilor care au ispăşit pedeapsa în condiţii grele să ceară liberarea condiţionată şi asta pentru că această lege a intrat în vigoare la două zile după ce Tribunalul Prahova a admis cererea fostei judecătoare.  

În mai 2017, Florin Cergan, fiul fostei judecătoare, a fost şi el liberat condiţionat din penitenciar tot de Tribunalul Prahova. Cergan a fost implicat într-un accident rutier, care a avut loc pe raza municipiului Târgovişe, în anul 2011, în urma căruia au murit trei persoane, un preot, soţia acestuia şi fiica în vârstă de 15 ani a celor doi. Tânărul a fost condamnat de Curtea de Apel Ploieşti la 4 ani şi 8 luni de închisoare cu executare pentru ucidere din culpă. Florin Cergan a fost încarcerat în luna aprilie 2015 şi şi-a ispăşit pedeapsa la penitenciarul Ploieşti.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model