Cum a fost lăsat liber după doar o zi de închisoare un tânăr care și-a bătut și înjunghiat mortal un consătean

0
Publicat:

Unele decizii ale instanțelor din România se dovedesc a fi cel puțin stranii, în spețe care par clare. Un astfel de caz a avut loc în Prahova, acolo unde, în trei ani de la comiterea unei crime, un prahovean a stat după gratii o singură zi.

Cătălin Andrei, 22 de ani, a fost înmormântat, iar agresorul este liber. FOTO observatorulph.ro

Deși instanța recunoaște că este vorba despre o infracțiune de omor, inculpatul a primit doar control judiciar.

Crima s-a petrecut în 2021, în satul Cornu de Jos, din comuna prahoveană Dumbrava. Godin Florin Alexandru, tânărul care a fost condamnat în primă instanță pentru că l-a bătut și înjunghiat mortal pe un consătean de vârstă apropiată, este în continuare liber, spre stupefacția familiei îndoaliate și a localnicilor.

Cătălin Andrei, un tânăr de 22 ani la vremea respectivă, tată a doi copii, a fost atacat și înjunghiat mortal de Godin Florin Alexandru, în urma unui conflict pe care l-au avut la magazinul sătesc, potrivit observatorulph.ro

După comiterea faptei, polițiștii l-au reținut pe principalul suspect pentru 24 de ore, însă judecătorul de drepturi și libertăți a decis că acesta nu reprezintă un pericol social și a respins propunerea de arestare preventivă formulată de procurori.

20 de ani de închisoare pentru omor, în primă instanță

La data de 4 decembrie 2023 suspectul a fost condamnat, în primă instanţă, la 20 de ani de închisoare pentru omor. Autorul nu și-a recunoscut fapta, iar la audieri a spus că el a încercat să ajute victima și că nu el a fost cel care a înjunghiat-o .

Sentința Tribunalului Prahova: Condamnă pe inculpatul GODIN FLORIN ALEXANDRU – pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prev. de art. 188 alin.1 Cod penal, la pedeapsa de 20 (douăzeci) ani închisoare. În baza art. 66 alin.1 Cod penal, stabileşte inculpatului Godin Florin Alexandru, pe o perioadă de 5 (cinci) ani de la considerarea ca executată a pedepsei închisorii, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, b, h Cod penal. În baza art. 65 alin.1 Cod penal, stabileşte inculpatului Godin Florin Alexandru, începând cu rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la considerarea ca executată a pedepsei închisorii, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, b, h Cod penal. În baza art.399 alin.1 Cod proc. penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar faţă de inculpatul Godin Florin Alexandru, măsură preventivă pe care o menţine. În baza disp. art. 72 C.p. rap. la art. 399 alin.9 C.p.p., deduce din pedeapsa aplicată inculpatului Godin Florin Alexandru, durata reţinerii din data de 03.01.2021. Dispune prelevarea de la inculpatul Godin Florin Alexandru a probelor biologice în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. Dispune confiscarea cuţitului- briceag tip future folosit la comiterea infracţiunii de omor de către inculpat şi aflat la camera de corpuri delicte a Tribunalului Prahova […]”, se arată pe portalul instanțelor de judecată..

Agresorul a fost obligat la plata unor daune morale şi cheltuieli de înmormântare și să achite pensie lunară de întreţinere în sumă de 316 lei/lună pentru fiul şi fiica victimei, de la moartea tatălui lor şi până la majoratul acestora.

Decizia instanței nu este definitivă, putând fi atacată.

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate