Cum a fost întâmpinat ţarul Rusiei în cea mai importantă zi pentru Ploieşti: „Să te ferească Dumnezeu de noroiul din oraş“

25 mai 1877 va rămâne, mult timp probabil, cea mai importantă zi din istoria Ploieştiului. Este ziua în care cel mai puternic om din lume, Ţarul Rusiei, poposea în provincialul şi noroiosul Ploieşti.

Nu a fost o vizită de curtoazie a ţarului Alexandru al II-lea, ci o călătorie din interes. Rusia tocmai ce intrase în război cu turcii, iar România permisese trupelor ruseşti să-i traveseze teritoriul până în Balcani. Astfel, din luna mai 1877 şi până în luna iulie acelaşi an, Ploieştiul a fost transformat în bază militară rusească. Acesta a fost contextul în care Ţarul Rusiei, dar şi marele duce Nicolae, comandantul armatei ţariste, au poposit pentru trei săptămâni la Ploieşti.

O vizită atât de importantă, chiar şi în condiţii de război, nu putea fi trecută cu vederea nici de autorităţile locale de atunci şi nici de localnicii de rând. Marea problemă a conducătorilor urbei a fost să găsească la Ploieşti o reşedinţă suficient de luxoasă şi elegantă pentru importanţii oaspeţi obişnuiţi cu somptuozitatea curţii regale ţariste. 

Pentru ţarul Alexandru al II-lea a fost aleasă o vilă de pe strada Fulgeanu, casa fostului prefect Negulescu. Ţarul era un mare iubitor de flori, aşa că administraţia ploieşteană de atunci s-a îngrijit ca reşedinţa temporară a oaspetelui să fie înconjurată de o curte generoasă. Măcar atât au putut oferi, pentru că despre condiţiile de cazare rezervate ţarului, impresiile nu au fost dintre cele mai bune. 

E tot ce-i poate oferi mai bine oraşul

Reşedinţa ţarului este descrisă de Mihail Sevastos în ”Monografia Ploieştiului” astfel: ”o graţioasă locuinţă cu două rânduri, la un metru de la nivelul străzii. Arhitectura e destul de artistică, decoraţiile modeste: e tot ce poate oferi mai bine oraşul. Înăuntru, din sala de intrare, la dreapta odaia ofiţerilor, la stânfa cea pentru serviciu, în fund coridor spre curte şi sufragerie. De la ofiţeri se trece în salonul turcesc galben-roşu, cu semiluna pe perdele şi biroul de nuc, oglinzile sunt mediocre. Salonul nu-i prea pare lui Lazzaro bine mobilat, un magazin de mobile, scaune aurite, de mahon, cu stofe de coloare deosebită, consile şi canapea de mahon aurit, fotolii de catifea albastră, coloare dominantă; în mijloc un frumos vas cu un portocal înflorit. Vine apoi camera de culcare: tapiseria e în atlas albastru, mobila de lemn de mahon cu sculpturi aurite; din tavan atârnă o candelă turcească de onix, singurul lucru frumos în tot apartamentul. Restul nu întrece luxul discret al casei unuia dintre seniorii nostri sau bancheri bogaţi; sala de prânz e din cele mai comune: mese, dulap şi scaune de nuc alb (...) Ţarul doarme în pat de campanie”, este descrierea vilei Negulescu, reşedinţa rezervată de ploieşteni, ţaraului Rusiei, în monografia lui Mihail Sevastos.

Interior din apartamentul din Ploieşti unde a locuit Ţarul Alexandru al II-lea

O astfel de vizită importantă nu putea fi ignorată de presa vremii. La Ploieşti erau sosiţi ziarişti şi delegaţi din Franţa, Italia şi Spania, iar impresiile acestora despre ceea ce au găsit în oraş nu sunt deloc măgulitoare, reţine Sevastos.

Gazetarii străini speriaţi de noroaie şi de preţurile mari de la hotel

Italienii au fost uimiţi de curiozitatea femeilor gata la orice moment să răsară la fereastră sau să iasă în stradă. În plus este deranjat de preţurile foarte mari de la hoteluri şi condiţiile de cazare îndoielnice ”În general o lume bună. Numai hotelurile scumpe şi proaste. Treizeci de lire o cameră într-un pod”. Tot despre preţurile mari, probabil mărite cu ocazia evenimentului, scrie şi un gazetar francez, notează Mihail Sevastos: ”un ziarist francez să şase franci pe zi pentru o cameră la hotel Moldavia. Balconul are privelişti asupra unei curţi pline de gunoiu. În cameră – un pat de fier, o masă de toaltă fără ibric”.

Străzile rău pavate au fost remarcate încă de atunci de străinii care au vizitat Ploieştiul, odată cu prinţul Rusiei. Din cauza prafului care predomina pe majoritatea străzilor

din oraş, autorităţile au cerut ca, în perioada în care oaspeţii de seamă rămân în Ploieşti, trăsurile şi căruţele localnicilor nu aveau voie să circule pentru a nu polua aerul din apropierea reşedinţei ţarului.

”Toţi străinii se plâng de străzi. Unul zice că în trăsuri danţezi de ţi-i mai mare dragul. Un altul vorbeşte de atrocele pavaj a trei, patru străzi şi de abisurile de praf de pe toate celelalte. Străzile vecine cu casa ţarului sunt atât de prăfoase, încât a fost oprit orice vehicul cât va sta ţarul la Ploieşti”, se arată în Monografia Ploieştiului. Dincolo de aceste neajunsuri, străinii au concluzionat că Ploieştiul era un oraş interesant şi original.

Gestul impresionant făcut de ţarul Alexandru al II-lea în faţa principesei Elisabeta

Ţarul Alexandrul al II-lea a ajuns la Ploieşti în data de 25 mai, seara, după aproape de ora 20.00. Istoricul Nicolae Iorga a descris că în ziua cea mare, gara din Ploieşti era împodobită cu ”suliţe lungi în culori ruseşti şi româneşti şi cu trofee purtând cifra împărătescului oaspete: A şi A II”. 

Vila prefectului Istrate Negulescu unde a locuit ţarul Alexandru al II-lea în vizita sa la Ploieşti

Ţarul Alexandru al II-lea a fost aşteptat de 700 de oficiali străini, ataşaţi militari şi, evident, oficiali ai armatei ruseşti conduşi de 20 de generali ruşi, dar şi de cei mai înalţi reprezentanţi ai statului gazdă, în frunte cu I.C. Brătianu. În afară gării, marea de oameni venită să-l vadă pe cel despre care auziseră doar din poveşti.

 La trei zile de la sosirea ţarului, la Ploieşti ajung domnitorul Carol şi principesa Elisabeta. 

Cei doi au fost întâmpinaţi la gară tât de ţar cât şi de Marele duce Nicolae, iar gestul i-a impresionat pe ploieşteni, care nu erau deloc familiarizaţi cu eticheta regală. 

Cu atât mai mult le-a fost mirarea în ziua plecări principesei Elisabeta. Pe o ploaie torenţială, ţarul Nicolae a rămas pe peron, cu capul dezgolit, până ce trenul s-a îndepărtat. Era un gest de onoare supremă adus de cel mai importan om al lumii, conducătorului ţării care îi oferise găzduire lui şi armatei ţariste.

Ţarul Rusiei a rămas la Ploieşti 19 zile. A fost forţat de necesităţile războiului să mute cartierul militar la Slatina şi apoi la Zimnicea pe unde trupele ruseşti au trecut Dunărea.