Asesoft Ploiești caută podiumul la Pitești

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 12 ani distanţă de la cucerirea în premieră a titlului naţional, BCM U Piteşti a reuşit să-şi adjudece şi Cupa României, iar acum vor un loc în playoff. La rândul ei, CSU Asesoft ar putea reveni, după mai bine de 3 luni, pe podiumul Diviziei A.

Adversara de astăzi a vicecampionilor din Ploiești, BCM U Piteşti, este una dintre formaţiile imprevizibile ale campionatului. Conduşi din teren de tandemul ex-iugoslav Vujacic - Velickovic, elevii lui Tudor Costescu au avut evoluţii contrastante pe tot parcursul acestui sezon.

Argeşenii au detonat bomba în Capitală, dând peste cap toate previziunile specialiştilor şi, acum, caută cu disperare un loc de playoff. Dacă îl vor obţine sau nu, răspunsul este aşteptat în această seară, într-un joc la finalul căruia CSU Asesoft ar putea reveni, după mai bine de 3 luni, pe podiumul Diviziei A.

Meciul se desfășoară la Pitești, de la ora 17.45

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare