Adăpostul unde ajung maidanezii din Ploieşti e aproape plin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hingherii mai iau din Ploieşti doar câinii periculoşi, din zonele aglomerate Foto: Alex Policală

Ca de fiecare dată în ultimii ani, adăpostul pentru câini comunitari situat la Bucov este ocupat aproape în totalitate. Amplasamentul, întreţinut de Administraţia Parcului „Constantin Stere" şi situat pe un teren revendicat de Primăria Bucov, are o capacitate de aproape 700 de exemplare

Aglomeraţia a apărut după adoptarea aşa-zisei „legi Marinescu", care a prevăzut că numai câinii bolnavi sau agresivi pot fi eutanasiaţi. În momentul de faţă, aici sunt peste 600 de patrupede, iar hingherii mai ridică din Ploieşti doar animalele foarte agresive. Campaniile de adopţii lansate de conducerea parcului şi parteneriatele cu fundaţiile pentru apărarea animalelor au mai eliberat câteva zeci de locuri, însă acestea s-au umplut la loc în scurt timp. Din cauza litigiului în care se află terenul, lucrările pentru mărirea capacităţii sunt în impas. „Am lansat o licitaţie pentru achiziţionarea unor panouri modulare. Astfel, vom putea realiza ţarcuri noi şi vom mări capacitatea cu aproape 500 de locuri, fără să facem construcţii şi să depindem de autorizaţia de la Primăria Bucov. Numărul de câini care încap aici variază şi în funcţie de talia animalelor. La situaţia actuală, dacă sunt animale de dimenisuni mai mici, încap şi 700", ne-a declarat directorul Administraţiei Parcului Bucov, Cătălin Vlad. Acesta a dezvăluit că a încheiat la începutul lunii un contract cu un abator din Ceptura, care va livra produse alimentare aflate aproape de expirare şi resturi rămase din tranşare, pentru câinii din adăpost, dar şi pentru animalele de la grădina zoologică.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham