6.000 de ploieşteni au dansat simultan Meneaito şi vor să intre în Cartea Recordurilor FOTO

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru a stabilit un record Guiness Book, era nevoie doar de 3.000 de persoane, însă numărul de participanţi, aproape 6.000, potrivit organizatorilor, a depăşit toate aşteptările.

Majoritatea participanţilor a fost formată din elevi din şcolile din oraş, de la clase foarte mici până la deja absolvenţi de clasa a XII-a. Li s-au adăugat, de pe margine, ploieşteni de toate vârstele.

După două repetiţii, în jurul orei 11.00, cei 6.000 de participanţi au dansat sincron, timp de 10 minute, Meneaito şi au îndeplinit, astfel, cerinţele pentru a intra în Cartea Recordurilor, iar autorităţile din Ploieşti aşteaptă în perioada următoare omologarea recordului.

Dansul s-a desfăşurat pe Bulevardul Independenţei, între cele două ronduri.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!