600 de poliţişti din Prahova vor fi la datorie în mini-vacanţa de 1 Mai şi  Paşte. DN 1 va fi împânzit de radare şi echipaje

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O atenţie deosebită va fi acordată de poliţişti traficului de pe DN 1. FOTO arhivă Adevărul Ploieşti

În perioada mini-vacanţei de 1 Mai şi a Sărbătorilor de Paşte, întregul efectiv de poliţişti al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, adică peste 600 de poliţişti, va fi la datorie pentru asigurarea unui climat de ordine, linişte şi siguranţă publică, dar şi pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale

Specificul perioadei îl reprezintă manifestările religioase şi culturale, inclusiv în aer liber, cu participarea unui public numeros şi un aflux important de persoane spre localităţile şi zonele turistice şi de agreement.

Aceasta va presupune prezenţa unor dispozitive mixte de ordine şi siguranţă publică (poliţişti şi jandarmi) în zona a 400 de lăcaşe de cult şi în alte zone de interes, pentru a nu se produce evenimente negative, cu precădere pe timpul desfăşurării slujbelor religioase.

Radare în cascadă

De asemenea, agenţii de poliţie rutieră vor fi prezenţi, la orele de vârf, pe principalele artere din zonele turistice, precum şi pe traseele de acces către aceste zone, pentru combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor şi ambuteiajelor rutiere, fluidizarea şi controlul circulaţiei în zonele aglomerate şi pe principalele căi de comunicaţie spre staţiunile turistice montane.

Echipajele rutiere vor fi prezente pe toate drumurile care tranzitează Prahova, aparatele radar urmând a fi amplasate şi a acţiona ”în cascadă” .

Cu ochii pe hoţi

În zonele aglomerate, în special în locurile unde au loc manifestări religioase şi culturale, vor acţiona şi echipe de poliţişti din structurile de Investigaţii criminale, pentru a preveni şi combate comiterea furturilor din buzunare şi genţi. Cetăţenii care vor participa la aceste manifestări, trebuie să conştientizeze faptul că printre ei există posibilitatea să se afle şi persoane rău intenţionate, pretabile la comiterea acestui gen de fapte.

Controale în pieţe

În perioada premergătoare Paştelui, poliţiştii de Investigare a fraudelor şi cei de la Ordine publică, împreună cu specialişti din cadrul Agenţiei Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Prahova, ai Gărzii Financiare şi ai Oficiului pentru Protecţia Consumatorului, vor acţiona în pieţe, târguri şi oboare, pentru prevenirea şi combaterea faptelor de natură penală şi contravenţională specifice acestei perioade, atât pe linia verificării sanitar- veterinare a produselor de origine animală, cât şi a respectării legalităţii în domeniul activităţii comerciale.

Furturi de sezon din ferme

O atenţie deosebită va fi acordată în acest interval prevenirii şi combaterii furturilor de animale. Cererea ridicată de produse din carne manifestată în această perioadă, poate constitui pentru unii un motiv de a săvârşi furturi de animale în vederea comercializării sau consumului.

Pe lângă asigurarea ordinii şi liniştii, structurile de Ordine publică, prin compartimentele specializate, vor efectua controale în vederea verificării modului în care sunt respectate prevederile legale în ceea ce priveşte paza bunurilor şi persoanelor.

Echipe de control vor verifica atât măsurile de siguranţă luate de reprezentanţii unităţilor comerciale, cât şi modalitatea în care personalul societăţilor comerciale specializate efectuează serviciul de pază şi protecţie a obiectivelor.

Vă mai recomandăm

O scânteie, punctul de plecare al unei tragedii. Cum să aveţi 1 Mai liniştit şi fără pagube pentru natură

Copiii se vor întâlni cu Iepuraşul prin Ploieşti

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort