Zeci de mesaje de adio pentru tânărul din Mioveni găsit mort în casă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prietenii lui Alexandru Răzvan Stoica, tânărul din Mioveni care a fost găsit mort în locuinţă după ce a petrecut într-o discotecă, au lăsat mesaje de adio pe site-ul nostru pentru cel care a plecat prea devreme dintre ei.

În cea de-a doua zi de Paşte un tânăr mergea la ceruri, după ce s-ar fi asfixiat cu propria vomă. Răzvan Alexandru Stoica, de 17 ani, ar fi petrecut în noaptea de Paşte la discoteca lui Elvis din Mioveni, ar fi consumat băuturi alcoolice, şi când să plece acasă ar fi avut o altercaţie cu un alt tânăr.

Acesta din urmă i-a dat o palmă, iar victima a fost transportată acasă de un prieten, după ce dăduse semne că-şi revenise. Numai că, la prânz, o veste avea să şocheze nu numai familia lui Alexandru, ci şi pe prietenii şi cunoscuţii săi.

Băiatul a fost găsit mort în locuinţă, după ce mama sa a chemat pompierii că fiul nu-i răspunde la telefon şi că uşa este încuiată pe dinăutru.

Tânărul a fost găsit decedat pe patul din dormitor, încercările echipajului SMURD  de a-l readuce la viaţă fiind zadarnice.

Trupul celui care era elev în clasa a XI-a la un liceu din Mărăcineni a fost ridicat de Serviciul de Medicină Legală care va stabili cu exactitate cauza morţii.

Un procuror se ocupă acum de caz, fiind vorba de o moarte suspectă şi fiind exclusă din start varianta sinuciderii.

În urma articolului publicat pe site-ul nostru, mai mulţi prieteni ai lui Alexandru Răzvan Stoica şi-au manifestat durerea faţă de dispariţia celui care, spun ei, a fost un băiat liniştit şi bine crescut.

"Nu-mi vine să cred! Îmi vor lipsi momentele când mă striga de pe balcon!"

“Dumnezeu sa-l ierte :((:(( Nu te voi uita niciodat:((:(( o sa ramai in sufletul meu pt totdeauna:(( DUMNEZEU DA-L ODIHNEASCA IN PACE:((:((“, a scris cea care s-a semnat Aida Niţu.

“Dumnezeu sa-l ierte:(( :(( :(( nu te vom uita nicioadata ai fost un coleg foarte de treaba Dumnezeu sa te aiba in pace”, semnează Creţu.

“Dumnezeu Sa-l Ierte!!!!....:((:((:((:(( nu te vom uita niciodata ....Ai fost unu dintre cei mai buni prieteni... si nu voi uita nici copilaria alaturi de u... Condoleante Familiei... si sa va tineti tari...!!! Dumnezeu Sa-l Ierte!!! :((:((:((:((“, a scris Iuli.

“Nu-mi vine sa cred!Imi vor lipsi momentele cand ma striga de pe balcon,ma pasaia!Era foarte de treaba.:(Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!”, semnează Deea.

“Dumnezeu sa-l ierte :((:((...nu te vom uita nicioadata razvan:((...mai bne nu te mai duceai la petrecerea aia blestemanta:((o sa ne lipsesti :((..te vom iubi mere:((:((:((:((....Condoleante familiei tale:((“, scrie, cu durere în suflet Nyco.

“De ce puiule ?:(( dc tu ? nu o sa te uit niciodata razvii :(( imi e dor de clipele alea:(( . :(((( :((( :((( .cand ma tine`ai in brate puiule si ma strangeai de mana :(( .cum de sa intemplat asta? :((. te iubesc :((“, a scris, printre lacrimi, şi Bianca.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Prințul Louis a captivat din nou audiența. Mezinul regal a jubilat în fața cadourilor imense primite, spre deliciul celor aflați la Sandrigham
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”