VIDEO Accident grav pe DN65 Piteşti - Slatina, unde un autoturism a fost izbit frontal de un tir. Una dintre victime au fost preluată de elicopterul SMURD

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accidentul a avut loc pe DN 65

Un accident grav a avut loc duminică dimineaţă în comuna argeşeană Lunca Corbului, pe DN 65 care leagă Piteştiul de Slatina. În urma ciocnirii dintre un tir şi un autoturism trei persoane au fost rănite. Pentru una dintre ele a fost nevoie de intervenţia unui elicopter SMURD.


UPDATE: Cel care a acordat primul ajutor victimelor este un pompier  care se afla în timpul liber când a aflat de accident.  Plutonierul Safta Daniel a  ajuns la faţa locului înaintea colegilor săi şi acţionat pentru extragerea victimelor şi predarea acestora către ambulanţe şi elicopterul SMURD sosite ulterior.

Ştirea iniţială: 

Impactul dintre cele două autovehicule a fost frontal. Autoturismul a fost  aruncat în şanţul de beton de pe marginea drumului naţional. A fost nevoie de intervenţia serviciului de descarcerare pentru scoaterea pasagerilor dintre fiarele contorsionate

Una dintre victime, o tânără de 19 ani, a fost preluată de echipajul de pe elicopterul SMURD, cu traumatism cranio-cerebral. Este vorba despre o fată de 19 ani, conştientă, cu traumatism cranio-cerebral, şi traumatisme la şold şi la membre.

Celelalte două victime au fost preluate de SMURD TIM şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi transportate la Spitalul Judeţean Argeş”, a precizat Mădălina Epure, purtător de cuvânt al ISU Argeş.

Tirul aparţine SC Lazăr Company şi era încărcat cu cauciucuri. Pentru că au existat scurgeri de substanţe pe carosabil, traficul auto a fost oprit. 

Accident grav pe DN65 Piteşti - Slatina, unde un autoturism a fost izbit frontal de un tir

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro