Un pescar s-a salvat la limită, în timp ce maşina în care dormea pe malul unui lac a plecat la vale, scufundându-se apoi în apă VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maşina a fost scoasă cu un excavator FOTO: ISU Argeş

Un pescar aflat la pescuit pe malul unui lac din comuna argeşeană Stolnici a scăpat nevătămat, la limită, după ce maşina în care dormea a pornit de pe mal către apă. Bărbatul s-a trezit din somn când a simţit că maşina se pune în mişcare şi a sărit din autoturism în timp ce acesta se îndrepta către lac.

Informaţiile iniţiale furnizate de ISU Argeş indicau că în maşină erau două persoane, însă ulterior cei de la ISU au revenit cu un comunicat, precizând că este vorba doar de o persoană..

Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, incidentul a avut loc duminică 31 octombrie, în jurul orei 6:30 dimineaţa. Pescarul dormea în maşină şi a atins din greşeală schimbătorul de viteze, autoturismul pornind la vale.

Bărbatul s-a trezit în timp ce maşina se îndrepta spre lacul adânc de doi metri şi a reuşit să sară, salvându-se, apoi a cerut ajutor.

Salvatorii au intrat în apa adâncă şi au reuşit să lege maşina cu un furtun din dotarea autospecialei de intervenţie, iar cu ajutorul unui buldoexcavator de la Serviciul de Pompieri Stolnici au adus autoturismul la mal după câteva zeci de minute.

Vă mai recomandăm şi:

Biserică ortodoxă română din Italia, distrusă de flăcări. Pompierii italieni au găsit sursa incendiului VIDEO

Acţiune de salvare a unui bărbat care a căzut de la etajul 4 şi a aterizat pe copertina locuinţei vecinului de la etajul 2 VIDEO

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”