Un Ford Mustang, la un pas să explodeze după ce un alt autoturism a izbit o reţea de gaze la Curtea de Argeş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autoturismele sunt stropite cu apă de pompieri FOTO ISU Argeş

Mai multe tamponări în lanţ produse la Curtea de Argeş au fost la un pas de a se încheia cu o explozie, după ce una dintre maşinile împlicate a izbit o reţea de gaze.

S-a întâmplat marţi după-amiază, 7 aprilie, pe strada Victoriei din municipiul Curtea de Argeş.

Un echipaj de pompieri cu o autospecială de intervenţie au fost chemate să intervină după ce o conductă de gaze a fost avariată de una dintre cele patru maşini implicate într-un şir de coliziuni.

Totul s-a întâmplat după un viraj imprudent efectuat de conducătorul unui Opel Insignia. Şoferul Ford Mustang-ului a încercat să evite impactul cu autoturismul Opel, dar n-a reuşit şi l-a acroşat lateral, după care a intrat într-un autoturism Audi, parcat pe marginea drumului.

Acesta din urmă a fost proiectat în conducta de gaze. 

Din fericire, impacul cu reţeaua n-a fost urmat de explozie. Autoturismul Audi a ajuns într-un  şanţ, iar Mustangul şi-a continuat traiectoria şi s-a oprit într-un Volkswagen Golf, staţionat şi el. 

Un Ford Mustang şi alte două autoturisme, la un pas să sară în aer după ce una dintre maşini a izbit o reţea de gaze
Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Regulă strictă pentru locatarii de la bloc. Este interzis atât pe casa scării, cât și în fața ușii apartamentului. Vecinii au dreptul să depună reclamații
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare