Un băiat în vârstă de 14 ani este evaluat psihologic după ce s-a tăiat intenţionat la gât. Puştiul, ai căror părinţi sunt plecaţi în Anglia, consumase alcool

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un copil în vârstă de 14 ani din Argeş este supus unei evaluări psihologice după ce s-a automutilat. Puştiul era sub influenţa alcoolului şi a mărturisit că îi e dor de părinţii plecaţi în străinătate.

Băiatul a fost preluat cu o seră în urmă de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Argeş, după ce unchiul său a anunţat la 112 că l-a găsit beat şi tăiat la gât.

Puştiul a ajuns la Spitalul de Pediatrie din Piteşti cu o plagă în regiunea cervicală. Deşi rana nu era una profundă, medicii au decis să-l transfere cu ambulanţa la Spitalul Grigore Alexandrescu din Bucureşti. Băiatul primeşte nu doar îngrijiri medicale, ci şi consiliere psihologică.

Copilul, care a mărturisit celor apropiaţi că îi e dor de părinţi, se află în grija unor rude după ce mama şi tatăl său au plecat la muncă în Anglia.

Cei care îl cunosc spun că, în ultimul timp, băiatul ar fi devenit extrem de rebel şi chiar agresiv şi cred că puştiul a luat-o pe căi greşite tocmai pentru că părinţii sunt departe.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare