Un alt oraş din România se transformă în legendarul Caracal: stâlpi în mijlocul drumurilor şi fundătură cu două benzi de circulaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oraşul Câmpulung Muscel ar putea ajunge un al doilea Caracal. După ce în vara lui 2017 a făcut ocolul ţării stâlpul lăsat în mijlocul unei străzi (mutat ulterior după mai multe săptămâni), într-un cartier din oraş mai este un alt stâlp de electricitate pus tot în mijlocul unei străzi, iar pe o uliţă pe care de-abia poate trece o maşină au fost trasate marcaje pentru două benzi de circulaţie.

Cea mai recentă anomalie a la Caracal de la Câmpulung Muscel este Fundătura Richard, un drum de aproximativ două sute de metri pe care au fost realizate două benzi de circulaţie, în condiţiile în care respectiva fundătură este una îngustă şi are cu puţin peste doi metri lăţime.

„E aberant domnule şi de râsul curcilor ce au făcut ăştia. Pe fundătura aia de abia are loc să treacă o maşină şi ăştia au trasat o linie despărţitoare pentru două sensuri. Stau chiar în capătul fundăturii şi am văzut de mai multe ori cum atunci când se întâlneau două maşini una trebuia să dea cu spatele pentru a o lăsa pe cealaltă să treacă. Cei de la Primărie trebuia să verifice atunci când s-a finalizat lucrarea, să nu lase lucrurile aşa de mântuială”, spune Adrian Mateescu (48 de ani).

Am stat de vorbă şi cu Liviu Popescu, directorul ADP Câmpulung, legat de fundătura cu două benzi de circulaţie. „Legat de acel marcaj, a fost o greşeală a executantului, o greşeală pe care şi-a asumat-o şi pe care o va remedia. În proiect apare marcajul doar pe margine, la nivelul acostamentului, nu avea ce să caute marcajul în mijlocul drumului”, ne-a declarat Liviu Popescu.

Tot la Câmpulung Muscel, în cartierul Vişoi, în spatele unor blocuri, ca să ajungi într-o parcare trebuie să ocoleşti un stâlp de iluminat rămas exact în mijlocul unui drum de acces. „Nu există nicio lege care să interzică amplasarea stâlpilor de iluminat în interiorul parcărilor. Stâlpul nu a fost plantat acolo, el există de mai mulţi ani, la o distanţă de 70-80 de centimetri de marginea parcării. Într-adevăr, am asfaltat parcarea respectivă, dar acolo am găsit stâlpul”, spune Liviu Popescu, directorul ADP Câmpulung.

           

Un stâlp a stat aproape două luni în mijlocul unui drum intens circulat

 În vara lui 2017, pozele cu un stâlp de electricitate lăsat în mijlocul unui drum au făcut ocolul României. În august 2017, strada Gruiului din Câmpulung Muscel, ce are 3 kilometri lungime şi pe care circulă zilnic sute de maşini, a intrat într-un amplu proces de reabilitare, ce includea şi reţeaua de canalizare şi asfaltarea. Însă firma ce a efectuat lucrările nu a băgat în seamă stâlpul ce trona în mijlocul străzii. Mai mult, stâlpul a fost înlocuit cu unul nou pe lângă care a fost turnat asfalt. După aproape o lună şi jumătate, după mii de reacţii negative pe internet, stâlpul a fost mutat la începutul lui octombrie 2017 de către cei de la CEZ. 

Mai multe pentru tine:
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Energia „fantomă” care îți crește factura la curent fără să-ți dai seama. Ce îți fură curent constant și nu știi