Tot mai mulţi urşi pe Transfăgărăşan. Salvamont Argeş arată cum să evităm un atac: „Semnalaţi-vă prezenţa, să nu fie luat prin surprindere“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Urşii îşi fac simţită tot mai des prezenţa pe traseele turistice şi în apropiere de Transfăgărăşan. Foto: Ion Sănduloiu

Potrivit Salvamont Argeş, în ultimele zile s-au înmulţit cazurile în care au fost semnalaţi urşi în apropierea Transfăgărăşanului sau pe potecile turistice. Iată câteva reguli recomandate  de salvatorii montani atunci când vă înrâlniţi cu fiarele.

Deşi animalele sunt imprevizibile şi, uneori, nici abordarea lor după reguli nu ne fereşte 100% de pericol, este bine să ţinem cont de câteva sfaturi venite de la specialişti.

"Încercăm să vă comunicăm modul nostru de a proceda. Pentru a evita atacul ursului brun, se interzice cu desăvârşire hrănirea animalului sau apropierea de acesta pentru fotografii sau din alte motive. Ţineţi cont de faptul că ursul vă va ocoli, dacă şi dumneavoastră veţi face la fel. Omul nu este o pradă pentru urs, dar dacă primeşte mâncare în mod constant va considera normal să primească în permanenţă, ceea ce-l va face sa devină agresiv", precizează şeful Salvamont Argeş, Ion Sănduloiu.

"Încercaţi să păreţi cât mai mari, prin ridicarea braţelor"

Dacă nu puteţi să evitaţi întâlnirea, n-o luaţi la goană. "În cazul în care animalul se apropie de dumneavoastră, încercaţi să păreţi cât mai mari, prin ridicarea braţelor deasupra capului. In niciun caz, nu fugiţi! Ursul fuge mult mai repede decât omul, atingând în urcare, circa 25-30 km/h. Prin fugă, instinctul de vânătoare se va activa şi atunci vă va ataca", mai spune Ion Sănduloiu.

Salvamont are câteva recomandări şi pentru atunci când campaţi sau parcurgeţi trasee turistice.

"Făceţi-vă semnalată prezenţa vorbind, pentru ca animalul să nu fie luat prin surprindere şi să vă poată evita. Atenţie, zgomotele puternice sau muzica dată tare îl pot irita, iar mirosul grătarului cu siguranţă îl va atrage şi de la 10 kilometri! Pentru astfel de situaţii, salvatorii montani argeşeni au în dotare sprayuri cu piper, care însă au fost folosite până acum doar pe câinii de la stâni, care de multe ori sunt chiar asmuţiţi de către ciobani", arată Ion Sănduloiu.

Ce faci pentru a evita muşcătura de viperă

Pe munte, pericolul poate veni şi de la vipere. Echipamentul este esenţial pentru a evita muşcăturile.

"Pentru a evita muşcătura de viperă (în Făgăraş întâlnim vipera comuna sau Vipera Berus) se recomandă portul bocancilor de munte, chiar dacă temperatura ambiantă este ridicata. Portul bocancilor vă va feri si de entorse ale gleznei sau genunchilor sau de răniri ale degetelor de la picior, prin lovirea de pietre. Nu se recomandă portul şlapilor sau al adidaşilor. Trebuie in permanenţă efectuat un control vizual al zonei în care urmează să păşiţi. Nu ridicaţi pietre mari decât după ce, în prealabil, aţi efectuat un control vizual dedesubt, pentru a verifica daca sunt şerpi. Dacă intraţi într-o zona cu vegetaţie înaltă care nu vă permite verificarea suprafetei solului, loviţi uşor vegetaţia cu un băţ. În ciuda renumelui,  vipera comuna este un şarpe timid, care va fugi din calea dumneavoastră.     

În cazul unei muşcături de viperă (se prezintă ca două înţepături la distanţă de 3-4 mm) anunţaţi 112 sau 0SALVAMONT şi încercaţi să aspiraţi cât mai mult din sângele prezent, prin stoarcere sau prin folosirea unei seringi tăiate care poate fi folosită ca instrument de vacuumare", arată conducerea Salvamont Argeş. 

Victima trebuie sa stea cat mai liniştită, să nu se mişte, pentru a evita răspândirea sângelui infestat în corp şi să aştepte sosirea personalului calificat. 

"Administrarea preventiva a unor antihistaminice întîrzie acţiunea simptomatică veninului. Trebuie precizat ca decesul nu este o regulă, se poate produce la 24-48 de ore de la muşcătură, dar numai daca şarpele a reuşit să administreze incărcatura totala de venin, ceea ce nu se întâmplă de obicei, deoarece omul este muşcat numai ca avertisment, ca reacţie de apărare.

Vă recomandăm să deţineţi şi să folosiţi o trusă de aspiraţie a veninului, care nu este scumpă şi nu se uzează, putând fi folosita o perioadă foarte îndelungată", se mai arată în comunicat.

Respectarea regulilor de mai sus vă va feri de surprize neplăcute! Pentru informaţii suplimentare despre comportamentul în zona montană, accesaţi www.salvamontarges.ro si www.salvamontromania.ro .

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită