Sorin Mazilescu este "doctorul" legendelor argeşene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este pasionat încă din liceu de tradiţiile argeşene şi a realizat sute de emisiuni culturale la televiziunile locale

Când stai de vorbă cu Sorin Mazilescu e ca şi cum ai deschide o carte de legende populare, de basme şi de învăţături. Pasiunea sa pentru viaţa rurală şi pentru farmecul acesteia l-a prins încă din liceu, când a devenit solistul orchestrei „Doina Muscelului”. Cele mai frumoase amintiri sunt, spune el, cele din viaţa de licean.

„Am învăţat la Şcoala Normală Carol I din Câmpulung Muscel. Atunci mi-am făcut şi prietenii adevărate, care au rezistat peste timp, chiar până acum. Ţin minte că stăteam vreo şapte-opt băieţi într-o cameră şi mâncam din aceeaşi farfurie. De atunci ne-am făcut un fel de legământ să ne ajutăm orice ar fi”, îşi aminteşte Sorin.

Tot în liceu, a început să facă primele cercetări de teren şi a prins imediat gustul, mai ales că firea sa comunicativă l-a ajutat să afle multe lucruri interesante, din plăcere, nu din obligaţie.

„Trebuia să culegi cântece, de la bătrâni, să dicuţi cu ei, să afli anumite informaţii. Şi din discuţiile acestea mai aflam o legendă, o baladă, o oraţie de nuntă şi automat am avut o paletă mai largă de culegere de folclor. Întotdeauna mi-a plăcut să ascult şi să învăţ de la cei mai în vârstă”, spune el.

A scris trei cărţi monografice
Văzând că aceasta este înclinaţia sa, Sorin Mazilescu s-a decis să urmeze Facultatea de Litere, pentru a studia aprofundat. Următorul pas a fost intrarea în Asociaţia Folcloriştilor Argeşeni „Constantin Rădulescu – Codin”, în 2001. Aici a avut ocazia să ia contact cu oameni de specialitate de la care spune că a învăţat foarte multe. Implicându-se în această activitate, i-a fost uşor să se angajeze la Centrul Creaţiei Populare, unde a colaborat din 2001 până în 2004, când a devenit angajat cu acte în regulă. Din această postură şi-a continuat cercetările, cele mai multe dintre ele având ca temă Râul Doamnei, zona în care a copilărit.

 „Şapte ani am studiat această zonă şi am redactat teza de doctorat care s-a materializat prin două cărţi: Râul Doamnei – habitat şi identitate şi Râul Doamnei şi legendele sale. Teza a fost susţinută la Academia Română, în 2008”, spune Sorin Mazilescu.

Studiul despre această zonă i-a oferit foarte multe satisfacţii. Aşa a ajuns să cunoască legendele locale, una dintre ele plăcându-i foarte mult.
O altă carte care poartă semnătura sa se numeşte „Monografia comunei Coşeşti” şi a văzut lumina tiparului în 2006 din dorinţa sa de a lăsa ceva pentru comuna natală.

Realizator, director şi profesor
Pe lângă studiile monografice publicate, Sorin Mazilescu mai este autorul a zeci de articole de specialitate şi broşuri dedicate meşterilor populari din Argeş.

Dragostea sa pentru artă s-a mutat şi la televizor, unde, până acum, a realizat sute de emisiuni tematice, având ca invitaţi personalităţi argeşene din cultură şi învăţământ. La West TV, Sorin Mazilescu moderează încă din 2006, emisiunea „Confesiuni culturale”, iar la Argeş TV aduce săptămânal în prim-plan „Confluenţele culturale”.

În 2009, proaspătul „doctor în folclor” a fost numit director al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Argeş, unde şi-a continuat proiectele începute alături de Adrian Sămărescu, actualul preşedinte al Asociaţiei Folcloriştilor Argeşeni.

În paralel, a mers şi pe calea universitară, în prezent fiind lector la Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, unde le predă studenţilor de la specializarea „Pedagogie – Învăţământ primar şi preşcolar” cursul de „Etnologie şi Folclor”.

Născut. 14 decembrie 1976, în Piteşti, el fiind însă din comuna Coşeşti
Familie. Părinţii Ion şi Niculina, fraţii Marius şi Adrian. Pe viitoarea soţie o cheamă Diana, cei doi urmând să-şi unească destinele pe 18 iulie
Studii. Licenţiat al Universităţii din Piteşti – Facultatea de Litere şi doctor în Folclor

Ce îi place: „Muzica populară, pentru că sunt culegător de folclor literar şi muzical, arta şi sportul, în special fotbalul”, spune Sorin
Ce nu îi place: „Să epatez prin limbaj şi mimică. Nu suport incorectitudinea şi compromisul din viaţa de zi cu zi”, spune el

Întrebări şi răspunsuri:

Care dintre legendele locale vă place în mod deosebit?
Aceea a Râului Doamnei: O domniţă pleacă de la Curtea de Argeş către zona transilvană într-o trăsură. Alergată fiind de tătari, ea trece Râul Negru, iar apele învolburate îi iau trăsura, iar ea se îneacă. Corpul ei este găsit în localitatea care astăzi poartă numele de Domneşti, iar de atunci râului i s-a spus chiar aşa: Râul Doamnei. Legenda este o îmbinare foarte plăcută între istoric şi poetic.

V-aţi gândit să renunţaţi la folclor şi să vă reprofilaţi?
Sincer, peste zece ani nu mă văd făcând acelaşi lucru. Dar cu siguranţă la calea universitară nu voi renunţa, în schimb, mi-ar plăcea să intru în politică, cred că am aplecare şi spre acest domeniu.

Mai multe pentru tine:
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"